» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Ciobanul şi ursul


    A fost odată un cioban care păzea nişte capre īntr-o pădure, la munte. Īntr-o bună zi, ciobanul adormi şi se pierdură caprele. Cīnd se trezi ciobanul şi văzu că nu sīnt caprele, porni prin pădure să le caute. Umblīnd el mai mult timp după capre, se īntīlni cu un urs. Ursul acela avea darul de a vorbi ca oamenii. Cum văzu pe cioban īl īntrebă:
    - Dar ce cauţi tu, măi ciobane, pe aici, pe moşia mea ?
    - Caut nişte capre ursule, pe care le-am pierdut de vreo două zile.
    - Ciobane - zise ursul - caprele tale le-am găsit eu īn grădina mea, mīnca smeură. Le-am luat şi le-am īnchis. Vrei să ţi le dau ? Vino, după mine să-mi plăteşti ce a stricat şi apoi mergi sănătos cu caprele tale.
    Auzind ciobanul aşa, cam de voie, cam de nevoie, se īnvoi cu ursul şi plecă spre bīrlogul lui moş Martin. Īndată ce ajunge la bīrlog, deschide ursu uşa şi pofteşte pe cioban să intre īnăuntru. Ciobanului īi cam era teamă să intre īnăuntru, se cam pregătea s-o şteargă īnapoi. Moş Martin văzu că ciobanul nu prea īndrăzneşte, şi se dete binişor, īnşfocă pe cioban īn braţe şi īl băgă īn vizuină. Īl pofti pe o buturugă să stea jos şi să mai stea de vorbă cu el. Se aşeză şi ursul mai la uşă. īncepu ursul să-l īntrebe pe cioban de unde este, cum īl cheamă, dacă mai are ceva oi, sau capre, cum le-a iernat şi unde le-a vīrīt. Şi mai la urmă, cīnd īncepu să-l taie la ramazan pe urs, īi zise: ciobanului:
    - Măi ciobane, mie mi-e foame, eu nu am astăzi ce să mănīnc, am să te mănīnc pe tine.
    - Dar uite că sīnt prea slab şi nu sīnt bun aşa de mīncat; te rog dă-mi voie să mănīnc şi eu ceva, ca să mă mai īngraş şi atunci ai să īnţelegi ceva de mine.
    Ursul se īnvoi şi zise:
    - Bine, ciobane, pune-te şi mănīncă.
    Ciobanul băgă mīna īntr-un buzunar şi scoase nişte alune şi īncepu să mănīnce. Ursul văzīnd că ciobanul mănīncă, zise:
    - Dă şi mie ciobane, să mīnīnc ce mănīnci tu. Ciobanul băgă mīna īn alt buzunar şi scoate nişte bile de plumb şi īi dete ursului. Şi īncepu ursul să roază la plumb, de īi scăpărau măselele. Ciobanul mīnca miezul de alună şi coaja o arunca jos. Ursul văzu şi zise:
    - Ciobanule, eu văd că tu mai arunci ceva jos, nu mănīnci tot.
    - Da, ursule, aruncă şi tu, nu mīnca nici tu tot. Ursul īncepu să arunce şi el cīte o bucăţică de plumb. După ce a mīncat ciobanul alunele şi ursul bilele de plumb, ursul īi zise:  
    - Hai ciobane, acum să te mănīnc că te-ai īngrăşat.
    - Bine, ursule, să mă mănīnci dar uite că sīnt prea urīt, dă-mi voie să mă bărbieresc, să mă fac mai frumos.
    - Bărbiereşte-te ciobane.
    Ciobanul scoase un brici, o oglindă, şi se bărbieri. Ursul se miră.
    - Da frumos te-ai mai făcut, ciobane ! Nu mă bărbiereşti şi pe mine ?
    Ciobanul se īnvoi.
    - Ba da, te bărbieresc. Dar tu eşti cam tare la barbă şi nu ai să poţi să suferi, ai să mişti din cap şi am să te tai. Dacă vrei să te leg bine cu o frīnghie, ca să nu mai mişti.
    Ursul se īnvoi.
    - Bine, ciobane, leagă-mă cum vrei. Numai să faci aşa fel să-mi dai o bărbiereală bună.
    Ciobanul scoase o frīnghie, īl legă bine pe urs, scoase o ghioagă bine ţintuită şi trage-i ursului peste fălci. Ursul zise:
    - Ajunge, ciobane, că m-ai bărbierit destul.
    - Stai, ursule, stai, ursule, că mai am pe-o parte, şi cară-i ciobanul şi pe partea cealaltă.
    Ursul strigă:
    - Ajunge, ciobane, că m-ai bărbierit destul.
    - Te las, ursule, dar să juri tu că nu-mi faci nici un rău. Ursul jură că nu-i face nimic. Ciobanul īi dete drumul şi se aşeză iar să mai stea de vorbă. Cum zicea ursul ceva şi nu-i convenea ciobanului, ciobanul īi zicea:
    - Ursule, iar te bărbieresc. . 
    Ursul tremura de frică şi căuta să facă toată voia ciobanului numai să scape, să nu-l mai bărbierească.
    Ciobanul a plecat sănătos şi ursul a rămas īnfricoşat şi cu fălcile rupte. De atunci ursul a luat frică de om. Cīnd īl prinde ursarul, īi pune căpăstrul īn cap şi joacă după cum īi cīntă.
De aici poate că vine şi vorba.. „parcă ursul joacă de voie ? De nevoie !”


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.