» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Albina şi păianjenul


    Ce îndepărtate îmi par acum zilele acelea. Dar şi cât de puterninc îmi revin în amintire vremurile când peste Iaşul copilăriei, prin faţa ochilor uimiţi se roteau alene fulgii mari ce troieneau Copoul. Aud trosnetul lemnelor în sobă şi văd parcă aievea chipul luminat al bunicii care, după ce-şi strângea uşor şalul pe umeri, începea să depene o poveste pentru mine.
    Într-un sat peste care acum s-a aşternut uitarea, un sat de-aici de pe la noi, trăia o bătrână despre care oamenii spuneau că ar şti a solomoni. Prea mare avuţie nu avea, dar nici nu-i vorbă, chiar de-ar fi avut, tot n-ar fi putut purta de grija ei. Rămăsese mai mult singură. Bărbatul i se călătorise din astă lume, iar copiii... copii de ! După ce crescuseră mari, porniseră fiecare să-şi încerce norocul în lume. O fată şi un băiat.
    Fata se nimerise cuminte şi harnică, se tocmise ajutor la un zidar, de-i căra piatră şi cărămidă la casele ce le ridica. Când şi când, după cum putea şi ea, dădea fuga la casa părintească, fiindcă vezi, aţa tot acolo o trăgea. Era inimoasă şi, orice i-ai fi cerut, cu drag împărţea cu tine. Odată intrată în bătătură, nu mai hodinea o clipă. O ajuta pe bătrână la toate şi sub mâinile ei, faţa casei se schimba văzând cu ochii. Îi creştea inima maicăsii văzând atâta vrednicie, că o lăudau toţi megieşii, dar iute se-ntrista când era întrebată de flăcău. Parcă nici n-ar fi fost de-un sânge. Băiatul crescuse singuratic şi posac. Încă de mic intrase în ucenicie la un ţesător şi acum de casa părintească nici nu mai voia să audă. Fugea de lume, de rude şi de toţi. Dacă ar fi putut doar prin sihăstrii ar fi stat.
    Şi prinsese şi-un nărav, că tot ar fi luat cu japca de pe la alţii. O putere de-ar fi avut, ar fi ţesut o pânză să cuprindă-n ea avuţia întregii lumi.
    Timpul trecea. Într-o bună zi, cum e rânduiala pământului, sosi sorocul bătrânei să se petreacă din această lume.
    Simţindu-şi sfârşitul,  îşi chemă copiii lângă ea. În fuga mare veni fata având ochii în lacrimi. Băiatul însă nu se arătă. Rău întunecă supărarea ultimul ceas al bătrânei.
    - Fata mea, grăi ea, avere nu am ce-ţi lăsa, dar pentru bunătatea firii tale îţi hărăzesc ca după moartea mea să fii o albină, iubită şi căutată de toată lumea pentru rodul muncii tale. Ştiu că bucuroasă vei împărţi totul, îndulcind zilele şi traiul celor necăjiţi. Vei trăi mereu împreună cu toţi ai tăi, îngrijită cu drag. Fratelui tău, deşi îl iert, îi hărăzesc să se facă păianjen şi - după firea lui ascunsă - să-şi urzească necontenit pânza numai prin locuri întunecoase şi ferite de lume. Oamenii scârbiţi de urâciunea firii lui or să-l urgisească oriunde-l vor afla, stricându-i ţesătura. Deşi-l iubeşti, împreună nu veţi mai fi niciodată.
    Nu a mai apucat fata să spună ceva că grabnic bătrâna s-a sfîrşit.
    De atunci, spune povestea, cei doi - soră şi frate cu chipuri atât de diferite - trăiesc în tot locul, însă fără a se vedea vreodată. Albina zboară neobosită sub razele soarelui, din floare în floare, adunând nectar şi dând darnică oamenilor din mierea ei, în timp ce urâciosul păianjen îşi tot ţese pânza prin cele mai ascunse cotloane, departe de lumină şi viaţă.


Sorin Bodolea - Legende şi povestiri cu albine - Apimondia
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.