Odată ieşind Dumnezeu la plimbare şi īntīlnind un urs l-a īntrebat:
- Ursule, de cīnd te-am făcut eu pe tine, ai mīncat tu miere ?
Ursul i-a răspuns că nu şi că nici n-ar vrea să mănīnce, deşi nu o cunoaşte. La răspunsul ursului, Dumnezeu s-a supărat şi a trimis pe Sfīntu Petre să-l ia de urechi şi să-l ducă să-l bage cu nasul īntr-un stup cu miere. Sfīntu Petru, īndeplinind porunca, l-a apucat pe urs de urechi, spre a-l duce la miere. Ursul īnsă oprindu-se şi trăgīndu-se īnapoi mereu, i s-au rupt urechile. De atunci Dumnezeu l-a blestemat să fie tot cu urechile scurte şi aşa a rămas pīnă īn ziua de astăzi.
Sfīntu Petru, ca să īndeplinească porunca dată de Dumnezeu, la apucat īn cele din urmă de gīt şi astfel l-a tīrīt pīnă la stupu cu miere, unde l-a şi vīrīt cu botul.
Ursul neştiind pīnă aci gustul mierei şi, văzīnd că e bună, s-a pus s-o mănīnce toată, fără a mai lăsa şi albinelor. Dumnezeu văzīnd aceasta, a poruncit din nou acum Sfīntului Petre, să-l gonească de la miere. īnsă cu toate bătăile primite, el tot nu se deslipea de mierea cea dulce. Văzīnd Sfīntu Petre că prin bătăi nu-l poate depărta, l-a apucat de coadă, să-l tragă de la miere şi trăgīnd, fără ca ursul să se dea īnapoi, i s-a rupt coada şi de atunci ursul n-are coadă...
