» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Martinii


    Cīt īi de atunci, nu se ştie, destul că mai de mult, cīnd prin apele noastre sta zbruşii de aur, cum stau astăzi bolovanii iar vinul izvorea din pămīnt cum izvoreşte azi apa, pe pămīnt trăiau o viţă de oameni urīţi, de să-ţi īnţărci copiii cu ei.
    Pe līngă aceea că erau urīţi la făptură, apoi mai aveau şi un glas, de să-ţi astupi urechile auzindu-i, căci ei nu vorbeau cum a bună oară vorbim noi oamenii de azi, far“ bombăneau, de nime nu-i putea pricepe.
    Oamenii aceia - mai bine zis - felul ăla de oameni, mai erau apoi şi răutăcioşi de să te ferească Dumnezeu să ai treabă cu ei. Zi de zi se sfădeau şi hărţuiau, de colb le ieşea din cojoace. Apoi mai aveau şi răul obicei, că furau pe īntrecute, numai să fi avut ce.
    Dumnezeu, care nicicīnd nu doarme, le văzu fărădelegile dar nu zise nimic, avīnd nădejdea că barem cīt de tīrziu, o să se īndrepte odată.
    Lor īnsă, nici prin gīnd nu le trecea ca să facă fapte bune şi plăcute, ci de la o vreme īşi uitaseră că ei sīnt făptura lui Dumnezeu, cărui trebuia ca să se īnchine, baremi odată īn săptămīnă.
    Mai īn urmă, văzīndu-le Dumnezeu rătăcirea, li-a trimis profeţi şi oameni īnvăţaţi ca să-i deştepte şi să-i īndrepte pe căile cele bune, dar nu ajunse la nimic, căci profeţii şi oamenii cei īnvăţaţi, nu au putut face nici o ispravă.
    - Dacă-i aşa, apoi hai să mă duc eu !.. īşi zise bunul şi milostivul Dumnezeu şi luīndu-şi bīta cea de aur şi īncălţīnd opincile cele de argint, o luă printre oameni, īnvăţīndu-i ca să fie de omenie şi cu purtare bună.
    Nici habar nu aveau ei de cele ce le auzeau, căci pe Dumnezeu nu-l cunoaşteau şi nici nu voiau să-l cunoască.
    Dumnezeu, convingīndu-se că toată truda e numai zadarnică, īşi gīndi că trebuie să-i stingă de pe faţa pămīntului, căci e păcat ca pămīntul să fie călcat de astfel de făpturi netrebnice; deci se sui īn ceri şi luīnd un soare din cei mai tineri, īl schimbă īntr-o fată frumoasă, de să-i săruţi urma picioarelor, cu ochii scăpărători şi părul de aur, apoi voinică şi curagioasă ca un leu. Dumnezeu, dīndu-i şi o putere cīt la o sută de oameni, o slobozi printre nori, lăsīnd-o īn mijlocul oamenilor celor răutăcioşi.
    Cīt ce se scoborī, oamenii cei răutăcioşi se strīnseră a minune, unii minunīndu-se de făptura ei, alţii batjocurind-o şi zicīndu-i, mormăind: mīrt ! mīrt !; au vrut ca s-o şi omoare, zbruşind-o cu petri şi cu toate ce le venea īn mīnă. Fata, văzīndu-se batjocurită, luīnd un aluniş īntreg, īl legă ca pe-o mătură şi apoi haid după ei, şi pe care cum mi-l prindea, īl bătea de-i rupea şelele, ori īi muia oasele, de numai pe brīnci se mai putea tīrăi. Aşa a făcut cu toţii, īncīt numai aceia au mai fost rămas cu zile, care s-au fost ascuns prin bīrloagele codrilor şi ale munţilor.
    Dumnezeu văzīnd voinicia fetei, īi zise ca să crească şi să se īmputerească, că i-a trimite un bărbat. Aşa şi făcu că, suindu-se īn ceri, mai desprinse un soare şi-l făcu un fecior voinic, de să te īnchini lui.
    Voinicul cel frumos scoborīndu-se pe pămīnt, o īntrebă că de cīnd e pe pămīnt. Ea īi spuse că de mult, că Dumnezeu a trimis-o ca să se hărţuiască cu nişte făpturi neascultătoare, răutăcioase şi īndărătnice.
    - Şi cu cine te-ai hărţuit, căci pe aici nu văd nici o făptură omenească ?
    - Cu nişte „Martini”, care altceva nu ştiu zice nimic, decīt să mormăie toată ziua; de vrai să le vezi faţa, vino să-ţi arăt unu, ce stă ascuns īntr-un bīrlog din marginea codrului.
    - Dacă-i aşa, vin să văd ce mirozenie o să mai fie şi acela - zise feciorul.
    Ducīndu-să, văzură īn bīrlogul din marginea codrului, un „Martin” de aceia, după cum īi botezase fata, care sta zgulit şi-şi lingea unghiile. Cum īi văzu, se zguli īn fundul bīrlogului şi mormăind, se ruga de iertare, că mai mult nu i-a mai zice nimic.
    De aceea, totdeauna cīnd īi vedea, el se ascundea īn bīrlog, ca nu cumva să-l omoare şi pe el.
    De atunci se crede că sīnt „Martini”, adecă urşii, care mai īnainte fuseseră şi ei oameni dar Dumnezeu īi pedepsi pentru faptele lor. 
    Se spune că oamenii aceia, fiind bătuţi aşa de rău, de numai īn brīnci au mai putut umbla, ascunşi prin codri şi munţi, s-au sălbăticit cu totul, pierzīndu-şi chiar şi forma trupului şi făptura. La aceştia apoi, cei doi oameni, adecă fata şi feciorul ce-l făcuse din soare, li-au zis „Martini”, după cum īi botezase fata. „Martinii” aceia nu sīnt alţii decīt urşii de azi, la care oamenii şi acum le mai zic Martine, ca de exemplu: „Joacă bine, măi Martine”...


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.