» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Ogarul, copoiul şi iepurele


    A fost o vreme, aşa ne spune basmul, cīnd toate vieţuitoarele īşi trăiau traiul la fel cu omul. Chiar dobitoacele cele mai sălbatice erau īmblīnzite şi făceau afaceri omeneşti. Nu vă prindă mirarea, dacă vă spun că duşmănia ce-o are ogarul şi copoiul pe iepure, vine tocmai din vremuri vechi, de cīnd ogarul era mare cīrciumar.
    Domnu cīrciumar, ogarul, avea īn slujbă pe copoi, ca tejghetar, care nu se ţinea aşa mīndru şi scotea şi vin din pivniţă la nevoie.
    Trebuie ştiut, că pe atunci nu era cunoscut spirtul, basamacul, ţuica şi romul cu tot neamul lor; lumea bea numai apă şi vin cīteodată şi trăia mai mult ca acum.
    Ici, colea, se găsea īnsă şi cīte un beţiv.
    Un beţiv de frunte era şi iepurele şi sărac de n-avea după ce bea apă; tocma“ d-aia. Nici opinci īn picioare n-avea.
    Odată s-a dus īn cīrciumă la ogar şi a cerut oca după oca, pīnă s-a isprăvit vinul din borcan. Copoiul, deşi tejghetar, s-a băgat īn pivniţă să mai scoată vin. Īn acest timp, iepurele se gīndi că ar fi bine să fugă, fiindcă n-avea cu ce să plătească cīt băuse şi copoiul i-ar fi „īntins cojocul”. Cum se gīndi, aşa şi făcu. 
    Şterpeli opincile ogarului de sub masă, unde stăpīnul le lăsase şi se duse să se odihnească niţel şi... p-aci ţi-e drumul băiete !
    Cīnd ieşi copoiul din pivniţă şi văzu că iepurele a fugit fără să plătească, īnştiinţă pe stăpīn numaidecīt. Ogarul, drept pedeapsă că n-a fost cu simţire, īi croi copoiului cīteva pe spinare; dar cīnd văzu că-i lipsesc şi opincile, se necăji foc şi-i zise:
    - Acum să mi-l prinzi, că viu şi eu.
    Copoiul īncepu să alerge plīngīnd. Pīnă să se ducă şi ogarul, iepurele ajunse īn pădure şi se ascunse iar ogarul nu mai intră să-l caute, fiindu-i teamă că de necăjit ce era, să nu se lovească cu capul de copaci īn fugă. Copoiul, căută ce căută ţipīnd dar obosit de atīta drum şi necaz, se lăsă spre a-şi răzbuna altădată. De atunci a rămas ogarul desculţ şi iepurele cu opinci; adecă peri pe labe. Ogarul şi copoiul īi poartă sīmbetele şi īşi răzbună adesea.
    Drept mărturie că bietul iepure a fost un beţiv şi jumătate, e carnea sa cea puţin acrişoară şi gustul nostru de a īntrebuinţa vin la gătirea bucatelor cu iepure.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.