» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Floarea Paştilor


   Se zice că era odată un împărat şi-o împărăteasă cari aveau toate bunătăţile de pe lume, numai copii nu aveau. Şi fiindcă nu aveau copii, căutară ei toate chipurile şi toate mijloacele cum ar căpăta unul care să le moştenească averea şi împărăţia. Deteră danii pe la toţi vrăjitorii şi vrăjitoarele din întreaga împărăţie, că poate aceştia ar face doară să se vadă şi ei c-un copil dar degeaba; împărăteasa tot stearpă rămase. Şi, din pricina asta, atât ea cât şi bărbatul ei erau necontenit supăraţi şi duşi pe gânduri.
   Iată însă că-ntr-o zi, plimbându-se împărăteasa prin grădină, aude odată un glas zicându-i că dacă voeşte numaidecât să aibă un copil, să nu-şi mai bată capul cu vrăji şi descântece, ci să dăruiască mai bine ceva la o mânăstire şi, atunci, Dumnezeu va asculta rugămintea şi-i va dărui ceea ce-şi doreşte. 
   Împărăteasa, cum auzi vorbele acestea, nu stete mult pe gânduri ci, întorcându-se în casă şi luând ceea ce crezu că s-ar potrivi mai bine pentru o mânăstire, se duse chiar în aceaşi zi şi o dărui mânăstirii celei mai apropiate. Aduncând ea darul acesta, în scurt timp purcesă grea şi la nouă luni născu o copiliţă frumoasă ca un îngeraş.
   Acuma, când se văzură ei cu o copilă atât de frumoasă, să fi prins pe Dumnezeu de-un picior şi poate nu s-ar fi bucurat aşa de tare. Şi fiindcă copila era atât de frumoasă şi drăgălaşă, îi puseră numele Floarea.
   Dar bine-a zis, cine-a zis, că unde e prea multă bucurie, acolo adeseori se întâmplă că e şi supărare mare. Aşa a fost şi aicea. Cu cât creştea Floarea mai mare şi se făcea mai voinică şi mai frumoasă, cu atâta era şi grija părinţilor săi mai mare. Căci aflându-se în vecinătatea împărăţiei lor nişte Smei, se temea ca nu cumva aceştia, prinzând de veste despre frumuseţea Floarei, să vie într-o bună dimineaţă şi să le-o fure sau să le-o iee cu nepusa-masă.
   Din pricina aceasta o ţineau mai mult închisă decât slobodă, fără să le treacă măcar prin minte că aceea ce fac, cu fac bine.
   Şi-ntru adevăr că Floarea, văzându-se că o ţin mai mult închisă decât slobodă şi neştiind de ce şi pentru ce, a început de la un timp a se da în dragoste cu un păstor care păştea turma sa prin apropierea curţilor împărăteşti şi care nu odată trecea pe lângă fereştile unde era Floarea închisă.
   Prinzând mai pe urmă împăratul de veste că fiica sa, cu toate că a ferit-o aşa de tare de ochii lumii, se iubeşte cu un om de rând, atât de tare s-a supărat, că pe loc şi puse pe nişte soldaţi să prindă pe îndrăzneţul păstor şi să-l omoare, iar pe fiica sa o dete pe mâna unui ţigan ca acesta s-o ducă în pădure şi acolo apoi, tăindu-i mâinile şi scoţându-i ochii, s-o lase s-o mănânce fiarele sălbatice.
   Ţiganul ce era să facă... Trebui să împlinească porunca împăratului; că de nu, al lui ar fi fost urâtul !.. Luă pe Floarea, se duse cu dânsa în pădure, îi tăie mâinile şi-i scoase ochii şi apoi, lăsând-o astfel, se întoarse înapoi acasă, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimica.
   Floarea – adică fiica împăratului – simţindu-se în starea aceasta, mai mult moartă decât vie, pică în genunchi de durere şi începu a se ruga Maicii Domnului să se îndure de ea şi s-o prefacă într-o floare decât să rămâie aşa ca să se chinuiască sau să vie fiarele şi s-o mănânce.
   Maica Domnului, făcându-i-se milă de dânsa, îi ascultă ruga şi o prefăcu într-o floare albă. Şi pentru că prefacerea Floarei s-a petrecut tocmai pe timpul Paştilor, de accea se şi numeşte ea Floarea Paştilor.


Tony Brill - Legende populare româneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.