» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Nevăstuica


    Īn vremea de demult, era o nevastă tīnără şi frumoasă, fată de popă, naltă şi mlădioasă iar de subţire īi cuprindeai mijlocu-n palme. Dar vezi dumneata, avea şi ea două păcate: era leneşă de-i păsa pămīntului şi rea de se făcea foc şi otravă pentru nimica toată şi... să nu te fi cărat păcatul să-i zici atunci vro vorbă, că se făcea moarte de om. Īncai bărbatu-său, vai de pielea lui ce-i păţea sufletul ! De surda muncea, că din pricina leneşei nu lega două-n tei; cămaşa hartapale pe el; iţarii cu douăzeci de petece şi patruzeci de găuri; iar minteanul şofile.
    De surda īncercase el s-o mai dea pe brazdă cu vorba, cu spusul la alţii, cu resteul... că dacă văzu că-i mai rea decīt o viespe, īncepu să-i ia şi el frica. Dar tot trăgea nădejde că s-o mai īndrepta şi d-aia, cu gīndul că s-o putea odată īmbrăca şi el mai de Doamne-ajută, punea īn fiecare primăvară cīte un petec de cīnipă. Dar fără folos o punea. Că o culegea omul cu mīnuşiţele lui, o topea tot el dar d-aci īncolo nu putea sta tot de cīnipă, nu se pricepea īn ale muiereşti şi mai avea şi el treburi. Apoi socotea că s-o lua de lucru nevastă-sa. Degeaba, că pe cīnipă o apuca de multe ori zăpada īn grădină şi nemeliţată, de-şi făceau cīnii culcuş īn ea. Alteori o şi meliţa tot omul, dar o arunca īn pod, unde slujea cuib şoarecilor. Şedeau īn pod fuioarele şi nişte caiere rămase de la răposaţi şi leneşa, īnvăţată ca tot bărbatu-său să-i facă d-a gata ce i-o trebui, tot zicea furcii:
       - Toarce furcă caierul, 
         Toarce-te-ar pīrdalnicul !
    Da furca n-auzea. Īncotro te uitai, prin pod, prin tindă, prin pat, pe sub pat. .., tot maldăre de fuioare, ştimi şi zgrebeni:
       - Pīn“ şi-n fundu-pimniţii, 
         Găsii tīrna cu cīlţii, 
         Nişte cīlţi afurisiţi,
         De cinci ani nedărăciţi !
    Aşa īşi lăuda bietu-creştin povara de nevastă !
    Fugea femeia de furcă şi de caier, mai rău ca de dracii.
    Cīnd văzu omul că nu mai e nădejde de īndreptare, că slăbise de atīta amar şi rămăsese ca o umbră, se hotărī să facă ce-o face şi să se cotorosească de leneşă.
    Īşi luă trăiştioara cu merinde la spinare şi plecă īn lume. Cīnd osteni de mers, dete īn mijlocul unui codru neumblat peste o femeie bătrīnă, bătrīnă, cu părul alb ca felia caşului şi cu faţa zbīrcită ca o prună opărită.
    Biata bătrīnă, cīnd l-a văzut aşa de slab şi de trenţăros, a cuprins-o jalea.
    - Ce vīnt te-aduce pe-aici, creştine ?
    - Ţi-oi spune, bătrīnico, că dup-aia umblu, da īntīi spune-mi cine eşti dumneata ?
    - Eu sīnt Sfīnta Vineri.
    - Maică Sfīntă Vineri, scapă-mă de focul ce e pe mine !. . . zice omul şi-i spune de-a fir a păr traiul ce-l ducea cu leneşa şi scorpia.
    Odată se făcu foc Sfīnta Vineri, făcu nişte semne cu mīinile şi-i zise:
    - Ascultă, omule. Te-am scăpat. Cīnd te-i duce acasă, n-ai să mai găseşti nevastă, ci o dihanie īn patru picioare, şuiaţă şi frumoasă. Aşa dihanie a rămas din nevastă-ta şi d-aci īncolo īi zice lumea nevăstuica. Am făcut-o aşa pentru faptele ei cu lumea şi cu tine dar răutăţii celei mari ce-o are īn suflet, nici eu n-am ce-i face. D-aia şi nevăstuica o să fie tot rea şi īnveninată iar vita muşcată de ea moare, de nu te-i folosi de un singur leac; să dai vitei să bea apă trecută printr-un burduf ce-a fost făcut tot din piele de nevăstuică.
    - Bine, maică Sfīntă Vineri, dacă e tot rea şi īnveninată, ce-o să mă fac eu săracul ? Cīnd oi intra la ea, n-o să sară să mă muşte ?
    - Fă cum te-oi īnvăţa eu şi scapi.
    - Cum ?
    - Nu intra īn casă să nu te vază, pīnă nu te-i sui īn pod. D-acolo să iei un caier, să īnfigi fusu-n el şi să-l legi la o furcă de tors şi aşa să intri īn casă, că de te-o vedea cu furca, are să facă bīşti... pe uşă şi n-ai s-o mai vezi prin casă cīt lumea; că nevăstuica şi acum şi cīt a fi neam de neamul ei pe pămīnt, are să se sperie mai rău ca de orice şi are să fugă de furcă şi de caier. Tot aşa să faci şi cīnd īi simţi vreo nevăstuică pe līngă casă, să īnfigi furca cu caierul aproape de culcuşul ei, că se duce şi īndărăt nu mai vine.
    Şi a făcut omul cum l-a īnvăţat Sfīnta Vineri şi a scăpat de belea. Şi cică d-atunci, din femeia rea şi leneşă se trage nevăstuica iar sfaturile date de Sfīnta Vineri sīnt folosite şi azi, ca să scapi de nevăstuică.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.