» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Dumnezeu


   Dumnezeu, cică s-a născut din aer.
   El, când s-a născut, s-a născut ca şi cariul din lemn, în aer, în întuneric. N-a fost pământ, n-a fost nimic. Şi pe urmă s-a făcut din cariu ăla un fluture şi din fluture s-a făcut un om.
   Şi aşa s-a gândit: ce să facă ? Şedea în întuneric aşa şi se gândea: „ ce-o să fie prin întunericu ăsta ?”. şi din gândul lui a ieşit Tertorul ăl bătrân şi a zis:
   - Eu sunt tot prin apele astea.
   Şi întrebă Dumnezeu:
   - Cine eşti tu ?
   - Eu sunt Tartorele.
   - Ce-ai pe gheară ?
   ´Ce:
   - Nişte pământ – îi răspunse el, Tartorul.
   - Nu poţi să-mi aduci şi mie de acolo un glomoloz cât poţi să iei ?
   - Ba – ´ce, - poci, cum nu – zise el, Tartorul.
   Că numai el se duse prin apă în jos şi-l găsi şi veni cu el la Dumnezeu şi-l dete şi s-apucă Dumnezeu să urzască pământul şi după ce-l urzi numai cinci zile la el, la pământ, până când l-a făcut cu tot ce e pe el. Şi la a de-a 6-a, văzu că făcu pământul mai mare; ce să-i facă el pământului că-l croi mai mare ?...
   Se duse şi întrebă toate animalele. Nimeni nu se găsi, numai albina:
   ´Ce:
   - Mă duc să întreb ariciul, că numai ariciul rămase neîntrebat.
   Ea se duse acolo şi-l întreabă...
   - Ei !... - ´ce – dacă eşti tu, cine te trimeasă pe tine la mine ?..
   Ariciul era necăjit de pin buruieni, plin de apă. S-a ascuns într-un butoiaş al lui acolo şi răspunse ursuz:
   - Cine te mână pe tine la mine ?
   - Iote, eu venii să întreb, să văd cu pământul ce să-i facă Dumnezeu, că l-a brodit mai mare ?!
   Ariciul o luă la goană şi nu vru să-i spuie nimic. Şi albina se făcu că pleacă şi se puse pe coşul bordeiului, mai şezu acolo şi ascultă... 
   Când colo, ariciul începusă să vorbească singur:
   - Ce – zice – e, mai veni să mă întrebe pe mine, parcă ei nu ştiu; ca să facă şi ei văi şi vâlcele, ca să mititeleze pământul. 
   Ariciul a fost meşter, cât este şi el de mititel şi a avut şi el gând bun. Cum îi auzi gândul, albina zbură de la coş. După ce zbură de la coş, el zice di colo:
   - Mănâncă c..... cine te mână.
   Dar albina s-a dus şi-a spus lui Dumnezeu, şi el ´ce:
   - Las´ că am să fac eu să mânânce toată lumea; lucru sfânt să iese din tine.
   Acuma deveni treaba, făcu pământul. Îl făcu văi şi vâlcele.
   Veni Tartorul cu un om făcut de pământ şi-i spuse:
   - Doamne, poţi să-i dai suflet omului ăstuia ?
   - Nu-i dau suflet, dacă nu mi-l dai mie. Du-te de te mai gândeşte şi pe urmă să vii; dacă mi-l dai mie îi dau suflet, de unde nu, nu; asta-i înţelegerea.
   Tartorul se gândi şi veni înapoi:
   - Dacă vrei să mi-l dai mie mort, şi viu al tău. – El ştia că o să trăiască mai mult mort decât viu.
   Dumnezeu, când auzi aşa că i-l dă fiind viu, suflă peste el şi-i dete suflet.
   Acum se gândi la viaţă că, cum să-i dea viaţă, ca să fie mai mult al lui. Văzu că se duc mulţi morţi acolo.
   Trimeasă pe Sfântul Aranghel:
   - Du-te măi Aranghele, de slujeşte un an acolo, să-l întrebi la anul, să vezi ce zice...
   El a slujit un an şi la anul l-a întrebat, ´ce:
   - Cum ar putea Dumnezeu să spargă înţelegera asta, să scoată oamenii d-aici ?
   Tartorul a înţeles vicleşugul, l-a luat la bătăi şi l-a gonit. Sfântu Aranghel s-a întors la Dumnezeu şi i-a spus iar Dumnezeu a zis:
   - Du-te îndărăt şi slujeşte iar un an de zile.
   A slujit şi anul ăla şi tot aşa i-a făcut; l-a bătut iar. S-a dus îndărăt la Dumnezeu şi i-a spus că iar îl bătu. Dumnezeu l-a mânat îndărăt.
   - Du-te, mai slujeşte încă un an.
   A slujit încă un an; s-au făcut 3 ani. La ăl de-al treilea an, a întrebat iar şi Tartorul i-a răspuns atunci:
   - Mă, văd eu cu ce umblaţi voi. Nu se poate să spargă înţelegerea - ´ce – numai un fiu dintr-o floare poate sparge înţelegerea.
   Aşa, s-a dus Aranghelu şi i-a spus lui Dumnezeu. Dumnezeu, când a auzit aşa:
   - Aranghele, bine-mi făcuşi; tu să fii şi tu să le iei sufletele, fiindcă-mi făcuşi binele ăsta.
Ei ! a plecat Dumnezeu, ş-a găsit o floare de crin. S-a dus pe calea fântânii, i-a ţinut calea Maicii Domnului şi i-a spus. Zice:
   - Miroşi floarea asta de la mine ?
   Ea n-a vorbit deloc, că s-a dus acasă şi-a spus mâni-sa.
   Mumă-sa a zis:
   - Ia să zici c-o miroşi, să vedem ce zice omul ăla – că nu ştia că e Dumnezeu.
   Şi a mirosit floarea. S-a dus acasă la mumă-sa şi i-a spus c-a mirosit-o. Şi zice:
   - Ce spuse ?
   Zice fata:
   - Nu-mi spuse nimic; mirosi-i floarea şi plecă.
   Şi pe urmă s-a pomenit cu Maica Domnului grea; a rămas grea cu Domnul Cristos. Şi l-a făcut de a dezrobit oamenii de la Tartorul ăl bătrân.
   Aşa a spart înţelegerea.


Tony Brill - Legende populare româneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.