» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Urzicile


    Cică un om tīnăr şi frumos rămase, la doi ani după căsătoria lui, văduv. De la femeie īi rămăsese o fetiţă de un an şi două luni. Ce să facă bietul om, cum să-şi lucre şi lucruţul lui de afară şi să aibă grije de fetiţă ? Singur-singurel nu putea. Se gīndi cīt se gīndi iar īn cele din urmă se duse īn peţite la o femeie văduvă, care īşi avea casa peste drum de a lui. Femeia n-avea copii. Cum o ceru, se şi duse după el. La cīteva zile li-a fost nunta.
    Femeia, la īnceput s-a purtat foarte bine. Avea grije nu numai de bărbat, ci şi de biata orfană. Omului īi creştea inima cīnd văzu ce īnger de muiere şi-a adus la casă.
    - Nici o mamă dulce nu poate fi mai dulce de cum e femeia asta cătră fetiţa mea - se lăuda el de bine, cătră toţi cari īl īntrebau despre traiul ce īl are cu femeia cea adusă.
    - Numai de nu şi-ar schimba năravul - ziceau ei, mai ales cei păţiţi, şi de aceştia vor fi fost mulţi şi pe acele vremuri.
    - Nu cred să şi-l strămute - zicea el - că aceasta nu-i ca alte muieri. Muierea mea e mai bună ca laptele, mai dulce ca mierea şi mai blīndă ca mieluşeaua.
    Fetiţa creştea şi se cuminţea. Bărbatul, de la un an īncolo, era mai de multe ori dus de acasă, căci veghea preste ţarinele oamenilor şi-aşa era mai mult tot īn  cīmp.
    Muierea lui de la o vreme, văzīndu-se singură, ca să-i treacă de urīt şi urītul şi-l avea īn suflet īndreptat contra fetiţei bărbatului, zi de zi, şi azi şi mīni, pe sărmana nevinovată şi că o bătea şi o chinuia.
    Tata fetei nu ştia nimica despre cele ce se petreceau la el acasă, īn lipsa lui. Fetiţa īnsă, īn urma chinurilor ce le suferea, descreştea pe zi ce mergea şi devenea hăbăucă, vorbea rău şi era cam surdă. „Nu moare de pe capul meu, orice fac cu ea, acum o voi băga īn coteţul scroafelor celor cu purcei mici, ca să o mīnce de vie”, īşi zise maştera īn mintea păcătoasă şi īnchise pe biata fată īn cocină.
    - Doamne,  īmpărate-al-Lumii, un suflet nevinovat e īn gura perirei şi īncă nu i-a venit vremea să lase lumea - zise īngerul cel păzitor al fetei, cătră Domnul Dumnezeu.
    - Ştiu şi văd - zise Cerescul Părinte.
    - Doamne, Dumnezeul meu, fetiţa mea e īn gura scroafelor bărbatului meu şi el nu ştie de cele ce se petrec la el īn casă. Să pot gusta netulburată fericirea raiului, nu o lăsa să piară cu o moarte atīt  de urītă - se ruga sufletul mamei fetiţei,  pentru odorul ei cel drag şi scump, rămas pe pămīnt.
    - Fii liniştită şi gustă din fericirea de pīnă aci, că eu ştiu şi văd toate - īi zise Dumnezeu.
    Pe pămīnt īncepea a se īnsăra. Porcii veneau acasă de la cīmp. Venind şi cele două scroafe ale femeii maşteră, ea le ieşi īnainte, ca să le bage īn cocina īn care īnchisese fetiţa şi īn care erau 12 purcelaşi sugători. Sufletul ei ardea de bucurie, că atīt de uşor se va scăpa de fata bărbatului.
    Cīnd să deschidă uşa cocinei, un fulger din cer o trăsni chiar prin creştetul capului. Trupul ei rămase bihărdat īn bucăţi mărunţele.
    Bărbatul ei, cu o jumătate de ceas mai tīrziu, se reīntoarse de la cīmp. Cīnd intră īn curtea casei, cele două scroafe mīncau bucăţile trupului muierii lui. Numai capul şi inima au rămas īn ea. Pe aceste două părţi ale trupului, el le-a īngropat īn pămīnt.
    Dimineaţa cīnd s-a sculat, din acel loc au răsărit mai multe urzici.
    Scoţīnd scroafele din cocină, ca să le sloboadă la purcari, ele se grăbiră la urzici şi le mīncară cu mult nesaţ. Ştiţi pentru ce ? Pentru că crescură din capul şi inima maşterei, care voi să le dea lor de hrană o fetiţă nevinovată, pe care Dumnezeu sfīntul īnsă o mīntui de perire şi nimici īn locul ei pe cea de vină, pe maştera cea rea. Vai de sufletul ei !


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.