» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Tamīia dracului


    Mulţi oameni şi-au bătut capul că de ce-i zic tutunului „tămīia dracului” şi, dacă-i tămīia dracului, de ce-l folosesc oamenii, care să zic a fi a lui Dumnezeu. Dar nimeni nu ne ştia spune nimic despre aceste lucruri, pīnă ce odată īnvie un om din morţi, apoi acela ne spuse din fir īn păr, precum voiesc să vă spun şi eu dumneavoastră. 
    Cui i s-ar părea că nu mint destul de bine, poftească şi minţească dumnealui mai bine, ori de nu ştie nici ca mine, lase-mă s-o mint eu, dacă am īnceput-o...
    Zice că odată a murit un om dar murise de tot, cum e dată şi l-au aşăzat īn sălaş şi-l gătau a-l trimete pe cealaltă lume. Şi-l privegheară o zi şi-o noapte şi iar o zi şi iar o noapte, adecă-l privegheară două zile şi două nopţi iar a treia zi, īi făcură groapa. Groapă afundă i-au făcut, că era gazdă omul, afundă şi largă, cīt de-a dragu să īntri īn ea. Dar mortul naibii, ce să gīndeşte, ce nu să gīndeşte, că să trezeşte pīnă ce nu-l īngroapă, īn ziua cīnd era să-l īngroape. Văzīnd priveghitorii scularea mortului cu pīnza pe obraz, o tuliră care īncătrău şi mortul rămase singur, singurel īn casă. Neamurile şi muierea mortului s-au dus la preotul să-i vestească despre īnvierea mortului şi să-l roage să vină să-i cetească ceva, doară va muri mai bine.
    Şi să ia popa meu cu muierea mortului, īşi aprinde pipa, īşi ia ceaslovul şi patrahirul subsuoară şi merg cătră casa mortului, merg ghivănind adecă povestind... Cīnd īntră popa īnlăuntru cu pipa aprinsă, slobozind fumuri ca un turc, īl zăreşte mortul şi īncepe la el:
    - Afară, satană, nu mă afuma cu tămīia dracului ! Şi popa să supără şi ieşi zicīnd:
    - Ducu-mă, duc, că īntre nebuni doară n-oi sta dar şi tu vei merge acuşi, că multe nu mai ai, n-ai mai īnviat tu să trăieşti, ci să spui o minciună, două, şi să adormi somnul cel de veci !  
    Aşa a zis popa cīnd s-a dus. Iar după ce s-a dus popa, au īntrebat oamenii pe cel īnviat din morţi, că de ce-a zis că popa īl afumă cu tămīia dracului ? Iar el a răspuns:
    - D-apoi cum să zic, că doară tutunul nu e altceva, decīt tămīia dracului !
    - Cum să fie tămīia dracului ? doară e buruiană ca toate buruienile !
    - Dacă sīnteţi proşti şi nu ştiţi cum e tutunul, tămīia dracului, iată vă spun eu dar băgaţi de seamă nu mă īngăimăciţi, lăsaţi-mă s-o mint cum se cade !
    Apoi īncepu cel īnviat din morţi...
  ....Era odată un sihastru sfīnt, cucernic şi evlavios; toată viaţa ş-o petrecuse cetind īn cărţile cele sfinte, īn coate şi-n genunchi. Mamonul supusese toată lumea dar de sihastrul acela nu s-a putut apropia, pe el nu l-a putut supune. Ţinut-au drept aceea dracii sobor, cum ar putea supune şi pe cucernicul părinte ? Şi-a ieşit din sobor aşa, că cel mai mişel dintre draci, să fie īndatorat a păcăli pe sfīntul părinte. Şi merge dracul cel mai isteţ aţă la mănăstirea sfīntului părinte şi-acolo să dă peste cap şi să face o fată frumoasă şi intră īnlăuntru la călugăr:
    - Bună seara, cinstite părinte !
    - Bună seara, dar ce vīnturi te poartă prin locurile aceste tainice ?
    - D-apoi, cinstite părinte, am rătăcit şi nu ştiu unde să merg peste noapte, fii bun, lasă-mă să mīn la d-ta.
    - Bucuros ! zice călugărul şi prinde a ceti mai departe īn cărţile sale. Şi ceteşte şi ceteşte dar aşa de la inimă ceteşte, de nici n-auzea cum să văieta fata şi striga:
    - Iartă-mă, părinte, lasă-mă să merg, că īn veci nu mă mai apropii de d-ta.
    Dar părintele era cufundat īn cetire şi nu-i auzea glasul. A tot cetit pană īn zori de zi, atunci s-a uitat īndărăt peste umăr şi a văzut o cioară bătīndu-să cu moartea; şi iar a cetit pīnă colo cătră prīnz; atunci iar s-a uitat peste umăr īndărăt şi văzu că cioara murise. Deci o ia şi-o aruncă īntr-un copaciu din dosul mănăstirei; şi cum o aruncă, cum să opreşte acolo.
    Dracii aşteaptă o zi, două, trei... dar pace, ortacul lor nu să mai īntoarce. Atunci zise Mamonul cel mai mare:
    - Spusu-v-am să nu vă prindeţi voi īn sīmbră cu călugărul acela ? Acum să văd, care va merge să afle despre ortacul nostru cel mai isteţ şi mai cutezător ?
    Nimeni nu cuteza să meargă īn aretul mănăstirii dar Mamonul alege şapte drăculeţi cu pinteni şi le zice:
    - Să mergeţi aţă la mănăstire şi să vă scăpaţi ortacul de chinuri.
    Şi s-au pornit dracii toţi şapte, fireşte cam cu frica īn spinare, dar totuşi s-au dus de frică bucuros. Cīnd să apropiară de mănăstire, le veni īncă din depărtare miros de drac. Şi căutară pană aflară cioara īn arbore, dar nu cutezară să pună mīna pe ea, deşi era mai putredă. Penele īi căzuseră şi din ele crescuseră, acolo unde căzuseră, nescari buruieni cu frunze late ca palma şi cu miros de drac. Şi le adunară dracii şi le puseră numele tutun, că aşa fuse numele dracului care se făcuse fată şi din fată cioară, din penele căreia crescuse apoi buruiana aceea cu miros de drac.
    Dracii să sfătuiră, cum să folosească ei buruiana aceea, care e din fratele lor crescută... Deci să hotărīră să o usce, apoi uscată să-o aprinză şi fumul să-l bea mama dracului celui mort, a lui Tutun; era numită Pīca; ea era foarte supărată pentru feciorul ei şi plīngea. Soborul drăcesc a hotărīt, că īntru cinstea acestei mame supărate, să se facă ulcica īn care se va arde tutunul. Aşa au făcut pipa, adecă luleaua. Apoi a poruncit, că dracii cari vor ţinea ţeava pipei īn gură, cīnd vor fuma, să zică tot: „pī ! pī ! pī !" adecă: „Pīcă nu fii supărată !”
    Şi toate s-au īntīmplat la fel; fiecare drac şi-a făcut cīte o pipă de lut, i-au pus cīte-o vergea de soc, şi umplīndu-le de tutun şi dīndu-le foc, īncepură a strīnge din buze şi-a face: „pī ! pī ! pī !” Iară Pīca īncepu a-şi pierde jalea din ce īn ce, pănă īn urmă luă şi ea o pipă de la un drăculeţ, care avea două şi pipa şi dīnsa, să-i treacă de năcaz.
    După ce mīngăiară pe baba, ţinură dracii alt sobor, ce să facă cu cioara cea din copaciu. Şi soborul hotărī că din ea să facă numaidecīt un ţigan. Şi s-au dus vreo şapte, opt draci şi-au furat cioara din copaciu aşa fără pene cum era, şi-au făcut din ea un ţigan, acela cum şi-a deschis ochii a strigat:
    - Măi, care mi-aţi luat pipa ?
    Şi mult să bucurară dracii, văzīnd că ţiganul n-are altă poftă mai mare. Acum ştiţi de ce ţiganii sīnt aşa mari pipători ? Şi de ce le zic lor cioară ! Dar ian tăceţi că nu-i gata !
    Ei, dar dracii numai cu atīta nu erau mulţămiţi, ci voiră ca buruiana ce e crescută chiar din sīngele lor, să se lăţească īn toată lumea, să o folosească toţi oamenii, nu numai ei, adecă dracii şi ţiganii. Acesta era īnsă un lucru greu, dar īn urma urmelor tot au izbutit.
    Era adecă pe vremile acelea un īmpărat foarte puternic şi bogat şi el avea numai o fată. Fata aceea era foarte frumoasă dar fiind pleşugă (pilegă), adecă cu capul gol ca o curcubetă, n-o putea vedea tatăl său īn ochi. Odată īmpăratul a făcut un ospăţ mare, la care a chemat pe toţi craii şi īmpăraţii vecini. Dar cīnd s-a apropiat ziua ospăţului celui mare şi-a chemat fata īnainte şi i-a zis:
    - Ia-ţi merinde şi bani, cīţi vei putea duce īn spate şi te du de la casa mea, dar te du şi dusă să fii, pană vei avea păr pe cap, cum au alte fete de vīrsta ta. Fără păr pe cap să nu te mai văd !
    Aşa i-a poruncit tatăl său, īmpăratul, iar fata īnceput-a a plīnge, a să văieta, că ea nu-i de vină, că şi ea ar vrea să aibă păr, dar dacă nu-i creşte, ea nu-i de vină. Īmpăratul nici că voi s-o asculte, ci zise:
    - Du-te şi fără păr pe cap să nu īndrăzneşti cumva a te mai īnturna !
    Ce să facă biata fată ? S-a pus pe cale şi du-te, du-te, tot īnainte, pană i s-au gătat şi merindea şi banii.
    Atunci a īnsărat līngă un copaciu, unde erau doi oameni līngă foc şi pipau de mergea colb; fata nu văzuse pănă atunci pe nimeni pipīnd, deci să cam temea de cei doi oameni, dar īn urmă se gīndi: „tot c-o moarte sīnt datoare şi-aşa merindea mi-am gătat-o, banii īncă, acasă n-am ce căuta”... deci merge aţă la foc.
    - Bună seara, bade !
    - Bună să-ţi fie inima drăguţă - zise unul din cei doi oameni, apoi o pofti să şează līngă foc, văzīnd-o ostenită de cale. Şi şezu fata şi prinse a vorbi, le spuse cine e, a cui e, ce caută şi cīt a umblat, fără de-a-şi afla leacul...
    - Oh ! zise unul dintre cei doi pipători - bine că ai dat dle noi; nu te teme, pană dimineaţă ai păr ca fetele cele mai frumoase, apoi ne vei prinde şi d-ta odată bine, īn vreme de lipsă.
    Şi numaidecīt ospătară cei doi oameni pe fata īmpăratului cu ce avură, apoi o unseră cu nişte ulei de cap, şi o culcară să să odihnească. Cīnd să trezi dimineaţa, avea păr pănă īn genunchi, galbin, des, moale şi frumos, de să mai fi avut īncă doi ochi, ca să te uiţi la el. Cīnd īl văzu fata, mai că leşină de bucurie dar iarăşi trase de seamă şi mulţămi oamenilor frumos, apoi īi īntrebă, că pentru binele acesta mare ce i-au făcut ei, ce vor pofti ? că uite, tatăl său le va da orice, că e īmpărat puternic şi bogat putred.
    Dar oamenii cei doi au răspuns:
    - Nu-ţi cerem nimic, decīt că buruiana asta, care să cheamă, tutun, să o duci la voi acasă; īţi dăm şi o pipă; spune īnălţatului īmpărat să pipeze cu ea, să bage adecă īn ea frunze de aceste de tutun şi să pună pe ele foc şi să tragă fumul īn gură, că este foarte folositor; ca să nu i se gate buruiana asta niciodată şi să aibă totdeauna ce fuma, iată īţi dăm şi săminţe de tutun, samănă-le cum vei ajunge acasă şi dă la cine va cere din ele, că e o buruiană tare bună şi vrem să se lăţească īn toată lumea; noi sīntem doftori şi numai binele oamenilor īl voim; nimic nu cerem, nici nu primim, pentru leacurile şi sfaturile noastre.
    Fata a luat frunzele şi sămīnţa cea de tutun, le-a pus bine cu pipa la un loc şi-a mers aţă acasă. Dumnezeu ştie īn cītă vreme a tot mers cătră casă, dar de bună seamă a ajuns curīnd, că mergea cătră casă de sta să zboare, de bucurie că ea are păr frumos ca alte fete, ba īncă mai frumos.
    La īmpăratul acasă īncă nu se gătase ospăţul; toţi erau īn voie bună. După ce īntră fata īnlăuntru şi văzu īmpăratul că ea are păr, era să-şi iasă din piele de bucurie. Ea le povesti toată īntīmplarea, dărui tatălui său pipa şi frunzele cele de tutun şi el prinse a fuma; şi-i plăcu fumul, cum era cam voios de vin şi dădu şi celorlalţi oaspeţi să fumeze, şi la toţi le plăcu, că toţi erau serbezi de beutură. Iar fata le dete la toţi sămīnţă, să-şi samīne şi ei pe acasă buruiana dracului, adecă tutun. Aşa s-a prăsit tutunul īn lume, dragii mei, şi el nu este altceva, decīt tămīia dracului; cu toate astea azi īl pipează chiar şi popii, că doară văzurăţi cum veni şi popa nostru mai nainte cu un pipoi cīt un măturoi !
    Cīnd a isprăvit vorbele aceste, a murit de tot omul nostru şi mort este pīnă īn ziua de astăzi.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.