» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Buruiana leacului


    O fost odată, cīnd a fi fost, un īmpărat şi īmpăratul acela avea o fată chioară. Cīt o umblat s-o tămăduiască şi tot nu i-o găsit leacu. Fata, di jalea viderilor, ş-o fost pierdut şi minţele. Īmpăratul, dacă o văzut di la o vreme că n-o poate lecui şi că ş-o pierdut şi minţele, o poruncit slugilor s-o ducă di la curtea īmpărătească īntr-un pustii. Da amu cini era cu inima niagră, ca s-o ducă ?
    Di la o vremi, tot s-o găsit o slugă ră la inimă, cari o luat-o īntr-o zī ş-o dus-o īntr-o pădure dintre nişte munţi sălbateci. O lasat-o acolo īntr-o tumedenie, la un copaci şi s-o īntors īnapoi.
    Ea dacă o rămas sīngură, o īnceput a hojbăi printre copaci, căutīndu-şi un drum de ieşire. Da di undi sī poată nimeri ie prin tihăraia ceea...
    Ş-o trăit ea aşa īn pustiu multă vreme, hrănindu-să numai cu rădăcinele buruienilor şi cu bureţi. Da ie ave un obicei. Ori pi undi merjea, di cīti ori da di-o buruiană, o punea la ochi, ca doar s-a putea lecui. Văzīnd Dumnezeu că nu cīrteşte cu nimic īmpotriva lui, trimetea īn fiecare zi pe īngeri, cu hrană cerească. Ş-aşa, īntr-o zī, o poruncit pămīntului să zămislească o buruiană, care să aibă leac pentru ochii fetei īmpărăteşti. Acea buruiană era cea di pi urmă cari o făcusă pămīntul.
    Mergīnd īntr-o zī fata credincioasă printr-o poiană, s-o īmpedicat di-o buruiană, cu frunza ca curechiu. Ea, cum īi era năravul, rupe o frunză cu roua dimineţii ş-o dă pi la ochi. Diodată, minune ! O īnceput a sī răcori ş-a sī limpezi la minte. Ş-o stat fata acolo īn poaina aceea, vreme di şăsi săptămīni şi īn vremea aiasta ş-o căpătat viderili la loc. O mai stat alti şăsī săptămīni, pīnī s o copt sămīnţa buruienii şi-o luat o mīnă, īntr-o legăturică. O plecat apoi pi-un colnic anevoios, pīnă ci-o ieşit din pădure. O īntrebat din lume şi cu mari greutăţi, o oblicit de drumul cătă scaunul īmpărătesc. Ea era īmbrăcată urīt; ia, cu nişti frunză di boi, legaţi cu nişte gīnjuri di mestiacīn şi aşa o ajuns, cu mari greutăţi, la poarta īmpărăţiei. Străjerii o oprit-o şi cīnd o spus că vrea sī vorbească cu īmpăratul, s-o sīmţīt di rīs cu tăţii.
    - Tu femeie, vrei să vorbeşti cu măria-sa ! Da nu  ti temi că li-i spărie cu hainili tali ?
    - Lasaţī-mă, mă, oameni buni, numai o leacă, că am di grăit numai o vorbă cu īmparatu !...
    Cu mari năcaz, după ce o oblicit īmpăratul di ie, o putut ajunji pīnă la iel. Cīnd s-a īnfăţişat, īmparatu zīsă:
    - Da di undi eşti, fată, şi ce vrei să-mi spui ?
    - Da īmpărătiasa mai trăieşte ?
    - Nu, c-o murit di doi ani.
    - Apoi n-am cui mă jălui, nu mai pot vorbi cu aceea di la cari am supt ţīţă !... ş-o podidit-o plīnsu..
    - Ci spui, fată hăi, ai supt ţīţī di la cini ?
    - Apoi di la īmpărăteasa măriei-tali !...
    - Da cum şi cīnd ?
    - D-apoi ieu, īnălţaţi īmpăraţi, sīnt fata īi şi a netali, cari m-ai alungat.
    - Cum se poati, da eu ştiu că fata me n-are viderii ! Cum di-ai căpătat viderii ?...
    - Iaca cum şi iaca cum;  am găsit o buruiană cu frunza lată, am dat-o pi la ochi şi di la o bucatī di vremi, m-am tămăduit.
    - Vai şi n-ai adus cumva vriun fir di sămīnţă di samanat ?
    - Ba iaca am adus - şi fata o scos legăturica.
    Īn primăvară, īmpăratul o făcut o răsadniţă şi o pus acolo sămīnţa aceea, dīnd īn grija slujilor, să nu care cumva s-o irosească. O ieşīt buruieni di aceli, o crescut mari şi o rodit. Īmpăratul o īntrebat pi fată cum īi zīci buruienii. 
    Īmparatu era bătrīn şi suferea di dureri di chiept. Ci s-o gīndit iel ? Oare n-a fi bună buruiana aista di leac ?
    Şi o strīns cītiva frunză, li-o uscat şi amu sī muncea cu gīndul cum sī li ieii, s-o fiarbī şi s-o beie, ori s-o īnghiţă ?
    Fata, mai iscusītī, l-o īnvăţat ca să facă o frunză di aceli mari, ştiuleti, s-o aprindă la un capīt şi cu cealalant s-o apuce īn cură şi să tragă. Īmpăratul o făcut aşa.
    O aprins frunza făcută ştiuleti, o vīrīt-o īn gură şi o tras. Nici un gust şi nici un folos. De după aceea s-o gīndit că n-a fi rău să tragă fumul īn chept, că doar pi iel cheptul īl dure.
    O trasă īn chept şi diodată o pornit nu ştiu ce īn coş, şi s-o limpezit durerea.
    O gătit ştiuletili acela, o mai făcut şi altul, şi tot aşa, pīnă ce i-o prins năravul şi īl fuma şi cīnd nu-l dure nimica şi numai aşe, di gust.
    Slujilii dacī o zăpsīt di trebuşoara aiasta, o furat şi ieli frunză şi o făcut agiduma ca īmpăratul. Şi tot aşa, azi unul, mīne altul, pīnă o prins a lua mai tot norodul năravul fumatului, căci „buruiana leacului”, de care v-am povestit, nu era alta decīt prea cinstita buruiană a tutunului, care cătrăneşte sufletul norodului de astăzi...


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.