» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Sita ielelor


    Cică unui īmpărat īi murise soţia şi-i rămase de la ea un copil ce īncă sugea la piept. Mare īntristare īn sufletul şi curtea īmpăratului, cu pierderea īmpărătesei pe care a iubit-o mai mult ca sufletul său dar şi mai mare supărare īncepu a-i topi inima, cīnd văzu că băiatul nu voia să sugă de la nici o doică din cīte i se aduceau. „Voi pierde puişorul meu din cauză de foame” - īşi zicea īmpăratul din cīnd īn cīnd, răpit de durere.
    - Să n-ai teamă ! īi şopti o bătrīnă, ce intra la īmpărat. - O să-ţi scap eu fiul din gura morţii, dar să ştii că asta numai aşa o pot face, dacă te vei īnsura din nou şi vei lua pe cine ţi-oi spune eu.
    Īmpăratul se uită la ea cu fruntea īncruntată şi-i zise scurt:
    - Ţi-am spus că mai mult nu mă īnsor; iubirea ce o avusem faţă de fosta mea soţie, nu-mi iartă să jur credinţă alteia.
    - Atunci singur vei purta vina morţii fiului !
    Īmpăratul se cutremură; ar mai fi voit să-şi piardă īmpărăţia, decīt să-şi piardă fiul.
    - Fie dar, voi face-o asta, numai fiul să-mi trăiască. Dar să ştii că de s-ar īntīmpla să-mi pierd puişorul, capul tău şi al ei n-ar mai sta unde stă.
    La cīteva zile, īmpăratul nu mai era văduv. Cu cine şi de unde īşi cīştigă aleasa, numai baba Fira, măiastră cea vestită ar fi ştiut s-o spună.
    După cununie, īmpăratul nu dete faţă cu noua soţie trei luni de zile, căci grijile cu treburile ţării, răsvrătindu-se īn contra două īmpărăţii vecine, īi dădeau multe de gīndit. După trei luni, totuşi se duse īmpăratul la casa soţiei sale, căci nu mai putea răbda dorul copilului, pe care de atīta timp nu-l văzuse. Copilul era mīndru, cu obraji butrucaşi şi grăsulii, pe cari se īngīnau crini şi trandafiri; sănătos şi blīnd ca un mieluşel, īncīt nimeni nu-i auzea plīnsul. Īmpăratul nu putea să creadă ochilor, cīnd īl văzu.
    - Cum l-ai ţinut şi cum l-ai hrănit ? īntrebă īmpăratul īncīntat de frumuseţea lui.
    - Cu dulceaţă de flori, 
      Cu rouă mīndră din zori, 
      Cu zīmbiri, 
      Cu dulci ochiri, 
      Cu mai multe īngrijiri... 
    Aşa răspunse ea, sărutīnd obrăjorii băiatului.
    Īmpăratul, drept recunoştinţă, o invită la dreapta sa, īmbiind loc pe scaunul īmpărătesc.
    Au trecut doi ani şi-n astă vreme multe, de toate s-au īntīmplat īn lume. Copilaşul īmpăratului umbla şi vorbea, iar sfetnicii ţării īl alese moştenitor şi aşa, după moartea tatălui său, putea să urmeze el īn scaunul domniei.
    Dar trecu timp cīt trecu şi īmpărăteasa, fiindcă avea şi ea un copil, īncepu pe īncetul să se īnstrăineze de copilul soţului ei, căci dorinţa se născuse ca copilul ei să moştenească īmpărăţia.
    Īmpăratul era dus la bătaie şi era vorba, că īn şapte ani nu va veni acasă.
    Īmpărăteasa, văzīndu-se singură stăpīnă peste ţară şi peste curtea īmpărătească, pe micul copil īncepu a-l chinui cu foamea şi īn fel de fel, numai să-i stingă pe-ncetul viaţa, aşa că pe cīnd va veni tatăl copilului acasă, să nu-l afle īn viaţă. Dar, pe līngă toate chinurile ce avea să sufere, copilul creştea şi se īntărea, căci de mīnca numai o dată īn zi, mīncarea se prindea de el şi-i da putere.
    Era o iarnă grea şi un ger cumplit, īncīt crepau copacii şi īngheţau īn cuiburi vrăbiile. Fiul īmpăratului, rămas de la buna sa mamă dintīi, era deja de şase ani. Maştera īncercase cīte de toate, să-l nimicească dar nu i-a ajutat Dumnezeu.
    „Să mai īncep o dată, īşi zise ea, iar dacă nici asta nu mi-aduce īndeplinire voia, am să mă nimicesc eu şi copilul meu”.
    - Mămuţă, ce să fac, să fiu odată şi eu bun ca fratele meu mai mic, căci atīt de mult aş dori ca şi cu a mea purtare să fii mulţămită - zise copilaşul īmpăratului odată maşterei sale, după ce nici el singur nu mai ştia ce să facă, să nu mai capete atīta amar de bătaie de la ea.
    - Să te  duci īn muntele din dosul  palatului nostru şi de-acolo să-mi aduci un struţ de viorele, unul de  trandafiri şi unul de gheorghine şi atunci vei fi şi tu bun ca fratele tău ! zise ea.
    - Ei bine - răspunse el - dar de unde să fie acolo flori, cīnd aici jos e atīt de frig, īncīt şi cīinii se trag īn casă ?
    - Acolo e cald - zise ea. De vrei să fii bun, te du, iar fără de flori să nu vii, căci atunci te omor ca pe un pui de năpīrcă !
    Copilaşul īşi īmbrăcă o hăinuţă slabă ce-o avea, īşi luă o bucată de pīne uscată īn mīnă şi plecă.
    Īmpărăteasa īncă o dată strigă īn urma lui, să nu vină fără flori, că-l omoară.
    - Măi fraţi ! grăi moş Gerariu către cei unsprăzece fraţi ai lui, azi ne vine un oaspe mare, un fiu de īmpărat, de-aceea grijiţi bine, ca să ne arătăm că şi noi ştim ce e omenia şi cinstea, să-i presurăm calea cu flori, prin tufani să cīnte privighitori, pe cer să fie soare, pe pămīnt nici căldură, nici răcoare !
    - Bine ! ziseră ceilalţi, cari pentru lumea asta nu i-ar fi călcat cuvīntul şi numaidecīt să făcu o vreme bună şi mīndră, mīndră, Doamne, ca cea mai mīndră primăvară.
    Germănariul, Florariul, Cireşarul, Măsălarul şi Răpciunile, care de care se īntreceau ca să răsară cele mai frumoase flori din pămīnt.
    Ajungīnd copilul īmpăratului la ei, se şterse de sudori pe frunte şi apoi le dete bineţe.
    - Bine-ai venit ! ziseră īntīmpinătorii celor douăsprezece luni.
    Copilul īmpăratului, luat de glumitorul Prier īn braţe, fu aşezat īn scaunul veselului şi frumosului Florariu.
    Zīmbitoriul Cireşariu īl īmbie cu cireşe; Cuptor cu coacăze; Răpciunile cu pere, mere şi nuci, iar şăgalnicul Brumărel cu struguri şi cu vin dulce.
    Copilaşul se afla foarte bine īntre ei, că de buni gospodari a dat.
    Īmpărăteasa, văzīnd că ce vreme călduroasă s-a făcut, īşi rupea unghiile şi se bătea cu capul de păreţi: ba de nu, se mīngīia cu gīndul că copilul va rătăci pe undeva şi nu va mai şti veni acasă, doară o fi şi īnebunit.
    La două zile, copilul, cu flori la căciulă şi cu struţuri de viorele, trandafiri şi gheorghini īn mīnă, intră zīmbind la maştera sa īn odaie.
    Maştera, făcīndu-se a fi īndestulită şi mulţămită cu el, īntreabă cum a īmblat şi că ce a văzut pe acolo.
    Copilul īi spuse toate, cum pe acolo sīnt flori de tot felul, poame, struguri şi lume mai bună ca aici jos.
    Īncă din ziua aceea plecă şi īmpărăteasa la munte, căci gīndea ea că dacă acolo e o lume aşa de bună, īşi va zidi pe vīrful muntelui un palat şi va petrece acolo zilele cele uricioase ale iernii.
    Ea mergea cu copilul ei, pe care īl ţinea de mīnă, iară īnaintea lor se ducea copilul īmpăratului, care le arăta calea.
    Cīnd plecară era soare şi nici urmă de nor pe ceriu dar cīnd ajunseră la īncingătoarea muntelui, dindărătul lor īncepu a ninge şi a sufla un viscol, īncīt īţi lăcrimau ochii. De la o vreme īi apucă zăpada şi viscolul şi pe denainte.
    Īmpărăteasa, ca nu cumva să-i īngheţe copilul, dezbrăcă rīnd pe rīnd hainele de pe copilul īmpăratului şi le punea pe copilul ei. Īntr-acestea, de departe, de cătră fruntea muntelui, se văzură două chipuri de oameni, cari se apropiau cătră ei.
    Unul era moşneag, celălalt un june.
    Cel bătrīn, care venea pe partea pe care mergea īmpărăteasa, da tot sloieţi de gheaţă pe gură şi pe nas; junele, care venea pe partea pe care mergea fiul īmpăratului, sufla din gură un vīnt cald binefăcătoriu. Īmpărăteasa şi copilul ei erau de jumătate īngheţaţi iar copilul īmpăratului nici habar n-avea de ger.
    Peste un ceas de vreme, se īntīlnesc.
    Omul cel bătrīn era Gerariu iar tīnărul era Florariu.
    - Aci eşti tu, fata dracului ? īntrebă bătrīnul pe īmpărăteasa, care, mă rog dumneavoastră, era cea mai mică fată a dracului.
    - Aci, moşneagule, dar cum o mai poţi duce īn lumea asta rea ?
    - Bine ! răspunse  moşneagul - numai una de nu-mi place, şi anume că, īn vremea cīt eu stăpīnesc natura, cele ce slujesc tatălui tău, fermecătoarele şi vrăjitoarele, prea pe mulţi „scoşi din minte”, pe cari īi poartă noaptea peste hotare, mă silesc să-i īngheţ şi să-i troienesc cu neaua. Pe semne şi tu, răutăcioaso, ai voit să faci mai alaltăieri cu acest copilaş aşa dar picaşi tu īn cursă şi ca tine, pīnă la vreme vor pica toate măştihoaiele cele rele, fiind şi acele toate, fetele dracului.
    Sfīrşindu-şi vorbele, scoase din gură şi din nări un aşa ger cumplit, īncīt īndată crepă inima īn īmpărăteasă şi īn copilul ei.
    Copilaşul īmpăratului īnsă avu noroc cu tīnărul Florariu, care īl apără cu căldura lui de frigul moşneagului Gerariu, cel ce īn mīnia lui īngheţase şi drumul pe unde avea să treacă soarele.
    La īnceputul primăverii, cīnd īmpăratul biruitor se reīntoarse din lupta pe care o īncepuse īnainte cu şapte ani, pe locul unde a īngheţat īmpărăteasa şi copilul ei, a călcat īntr-un scai, care numai atunci a fost răsărit din pămīnt, adică din trupul muierii sale, precum se spune şi, fiindcă de scaiul acela īmpăratul a bolit vreme multă cu piciorul lui, scaiului pīnă azi īi zic „scaiul dracului de munte”.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.