» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Povestea Romīniţei


    Apoi a fost odată un īmpărat şi o īmpărăteasă, cari n-au avut copchii de multă vreme. Ba īmpărăteasa credea că n-are să aibă niciodată. Cīnd, īntr-o vreme, iată că trece pe la poartă Dumnezeu şi cu Sfīntu Petru.
    Sfīntu Petru, uitīndu-se la casele īmpărăteşti, vorbi:
    - Doamne, ce o fi de oamenii iştia că nu au băieţi ? 
    Dar Dumnezeu glăsui:
    - Dacă īmpărăteasa ar bea rouă de pe crini, amestecată cu rouă de pe pelin, ar naşte o fată cum n-a mai fost şi nici n-are să fie pe lume de frumoasă; da“ să-i puie numele Romīniţa.
    Şi tocmai era pe vremea cīnd īnfloresc crinii. Şi Preasfinţii trecură īn colo.
    Dar oşteanul, care şedea de strajă la poartă auzise şi repede, fuga la īmpărăteasă de-i spuse. Īmpărăteasa, bucuria ei şi dădu ordin ca să culeagă īn fiecare dimineaţă rouă din paharele crinilor şi de pe frunzele pelinului. Şi aşa strīnse un pahar de rouă şi-l bău. Minune ! La nouă luni născu o fată cu faţa albă ca şi crinul şi perişorul ei mirosea ca pelinul şi īi puse numele Romīniţa.
    Şi Romīniţa crescu mare. Dar fetei nu-i plăcea lumea, nici petrecerile, nici să o vadă cineva şi era albă, albă, ca şi crinul şi părul şi mirosea ca pelinul. Īnsă īi plăceau florile, că toată ziua nu īngrijea decīt de ele şi ce dar avea că pe toate le īnţelegea ce vorbesc.
    Şi fata crescu de optsprezece ani, şi craii īncepură să curgă la peţit. Fata īi primea pe toţi, le vorbea iar cīnd ei aduceau vorbă de măritiş, fata le spunea să nu-şi mai bată capul, că au să fie nefericiţi. Vorba asta īi īnspăimīnta şi plecau şi nu mai veneau. Şi vorba asta se īmprăştie īn toată lumea şi cu vremea nu mai veni nici un peţitor.
    Asta amărī mult pe părinţii fetei şi īncepură să o probozească.
    Cu toate astea, un fecior de īmpărat tare de departe, nu se dădu mīhnit de cele ce auzise despre fată şi se porni şi el īn peţit.
    Iarăşi, vorbă cu fata. Fata a rīs, a şuguit cu flăcăul, īnsă cīnd auzi de măritiş, ea īi spuse:
    - Prea bine, dar ai să fii nefericit.
    - Dar de ce ? īntrebă flăcăul.
    - Pentru că eu nu-s făcută din lumea asta şi cine m-o lua, rămīne văduv chiar din ziua cununiei.
    - Aşa - zise flăcăul - nu cred.
    - De, īncearcă, dar să nu plīngi; eu trebuie să mă prefac īn floare sălbatică.
    - Da nu cred - i-a zis feciorul de īmpărat.
    - Īncearcă şi vei vedea.
    - Şi de unde ştii ?
    - Am visat de mult, că am auzit un glas ca venit din cer şi parcă-mi grăi. Romīniţă, cum te-i cununa, ai să te prefaci īntr-o floare de cīmp, dar şi de leac.
    Feciorul de īmpărat tot nu crezu, şi īi zise că o ia orice-ar fi.
    Şi, hai nuntă, petrecere, zaiafet. Sīmbătă seara īi puse hobotul dar fata plīngea de uda pămīntul. Duminică, la cununie, abia īi puse pirostriile pe cap şi fata se şi schimbă la faţă şi se făcu albă, albă, ca varul. 
    Nuntaşii crezură că-i e rău şi o scoaseră afară, īnsă fata cum dădu de vīnt, se strīnse, mīinile i se prefăcură īn frunze, picioarele īn tulpină, trupul se subţie şi se băţoşă şi capul i se prefăcu īn o floare la fel cu „ochiul-boului” şi mică ca o părăluţă, cu mirosul ca al pelinului.
    Oamenii īi ziseră romīniţa şi romīniţa īi zice şi pīnă īn ziua de astăzi şi oamenii fac ceai din ea, de-l beau iarna cīnd răcesc. Se dă mai ales la copchii mici, cīnd se īmbolnăvesc.
    Şi īncălecai pe un fus, ş-o găti-i şi eu de spus.. 


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.