» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Legenda macilor


    Cică florile cele frumoase, roşii, pe cari le vedem noi presărate prin lanuri şi pe cīmpie, de le zicem maci, n-ar fi răsărit ele de la īnceput, ci mai tīrziu īncoace, din durerea sufletului de mamă.
    Odată, de mult, o mamă văduvă şi sărmană avea şi ea pe sufletul ei un odor de fecior, la care se uita ca la lumina ochilor. Că era bun şi cuminte şi asculta de vorba maică-si, ca de sfīnta evanghelie.
    Acu, īntr-o zi, neavīnd biata femeie de nici unele la casa ei şi neştiind ce să-i dea băiatului de mīncare, a scos un ştergar ales pe margine, de-l avusese dar de la maică-sa pe cīnd se măritase şi dīndu-i-l īmpăturit frumos băiatului, īl trimise taman īn alt sat, la un neam al ei, ca să-i dea pe el un căuş de mălai şi un boţ de brīnză. 
   Da bordeiul văduvei era la marginea satului şi ca să treci īn satul celalt, trebuia să tai o pădure mare şi īntunecoasă, apoi o cīmpie şi dup-aceea, un deal şi-o vale, pustie nevoie mare.
    I se strīngea inima femeii de grijă, cīnd socotea că-i atīta cale lungă pentru biet fecioru-său, care de sărăcie şi nemīncare, de abia se ţinea pe picioarele-i şubrede, dar ce era să facă ? īşi făcu o cruce, īl puse şi pe copil să se īnchine să zică un „Doamne ajut㔠şi-l porni la drum.
    Pornise băiatul cam cīnd era soarele de două suliţi pe cer şi acu, acu sta să-nsereze şi bietul copil nu mai venea.
    Biata maică-sa făcea ce făcea, ieşea īn prag, punea mīna straşină la ochi şi cerceta zarea. De fecior nici gīnd.
    Dacă văzu ea că asfinţeşte soarele şi nici ţipenie de vietate nu se zăreşte cīt cuprinzi cu ochiul, īşi trase ştergarul bine pe cap, īnţepeni uşa bordeiului şi mai moartă decīt vie, porni să afle de urma fecioru-său.
    Merse ea mai īntīi mai domol, trecu pădurea şi ieşi pe cīmpie. Din vreme īn vreme, īşi striga feciorul pe nume, doar, doar i-o răspunde dar pădurea tăcea ca mormīntul. O cuprinse atunci o frică de moarte şi o luă la fugă peste cīmpul plin de mărăcini şi unde punea piciorul, tot īn mărăcini se īnfunda şi-l scotea plin de sīnge. Dar ea pas să simtă ceva, că īn sufletul ei alta nu simţea, decīt dorul de copilu-i rătăcit ori, fereşte Doamne, mīncat de fiarele sălbatice din pădure.
    Şi alerga sărmana īntr-un suflet si la tot pasul picura sīngele din tălpile-i īmpunse de spini şi unde cădea picătura de sīnge, răsărea o floare mare şi roşie, pīnă ce se umplu cīmpia toată de asemenea flori. Taman cīnd răcnea ea mai amar: „Ionică, Ionică”, numai ce auzi de dincolo de deal, un glas slab de copil, venit ca de la mare depărtare, care īngīna: „mamă, mamă”.
    Femeia nu mai simţi nici urcuşul greu al dealului, nici clina repede a văii şi īntr-o clipită fu līngă copil, unde căzu grămadă.
    După ce-şi mai veni īn fire, īşi luă feciorul īn braţe şi porni cu el īnapoi acasă. Dar cīnd să treacă peste cīmpie, ce să vezi ? Numai flori roşii, īncotro cătai cu ochii.
    De atunci se zice că ar fi macii pe pămīnt.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.