» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Mărgăritărelul


    - Frunză verde sălcioară, Măriucă, Mărioară,
    Ce porţi tu la inimioară ?
    - Mărgărit şi tămăioară.
    - Dă-i şi neicăi mărgărit, 
    Ca să-i treacă de iubit. 
    Că dragostea de la tine, 
    Mi-a luat mintea, vai de mine !
    Fost-a fost īn vremea de demult, de cīnd nici bunica bunicii nu-şi amintea, īntr-o ţară nu departe, un īmpărat, om cumsecade.
    Era bătrīn, văduv şi avea o fată cuminte şi frumoasă, care īnsemna căldura bătrīnelor lui zile. Căci era foarte amărīt, sărmanul bătrīn. Nu-i era lui de-ajuns că trebuia să se īmpotrivească boierilor, cari aveau obiceiul de-a năpăstui mulţimea dar mai avea de luptat şi cu un īmpărat vecin, lacom şi hrăpăreţ, care mai īn fiecare an īi călca hotarele īmpărăţiei cu foc şi cu sabie.
    Fata īşi īmpărţea iubirea īntre tatăl cel bătrān şi logodnicul său, fiul unui īmpărat vecin.
    Nu mai era mult pīnă īn ziua nunţii, cīnd sosi vestea că hrăpăreţul vecin iar călcase hotarele īmpărăţiei şi era mīnia lui Dumnezeu pe unde ajungea cu ostile lui; fugeau sărmanii oameni, lăsīndu-şi avutul īn mīna vrăjmaşilor şi se ascundeau şi-n păduri şi prin creierii munţilor.
    Aflīnd bătrīnul īmpărat toate astea, lăsă pregătirile de nuntă baltă şi plecă să mīntuie ţara de vrăjmaşi.
    Logodnicul fiicei sale porni şi el ca să-i fie de ajutor īmpăratului şi, cīnd plecă, dete fetei un şirag de mărgăritare, ca să-l poarte zi şi noapte la gīt, şi neīncetat să-şi amintească de iubitul ei pornit la luptă.
    Dar soarta voi ca īmpăratul să fie bătut de vrăjmaşul său, ostile risipite iar el şi logodnicul fiicei sale fură ucişi īn luptă.
    Īnvingătorul străbătu ţara īn lung şi īn lat, tăind şi spīnzurīnd şi fără multă greutate luă şi cetatea unde erau palatele īmpărăteşti.
    Īn timpul acesta, fata īmpăratului plīngea şi ziua şi noaptea de cīnd auzise că tatăl său şi logodnicul pieriseră īn bătaie şi s-ascunsese sărmănica deoparte, īntr-una din cămările mai dosnice ale palatelor īmpărăteşti.
    Acolo fu ea găsită de īnvingătorul vrăjmaş, īnmărmurită de groază şi de durere. Cīnd o văzu atīt de tīnără şi de frumoasă, se īndrăgi de ea, se hotărī să-i cruţe viaţa şi s-o ducă īn ţara lui.     După ce lăsă un dregător peste īmpărăţia cucerită, porni cu oştile sale īnapoi, ducīnd cu sine, pe līngă prăzi nenumărate, şi pe fiica īmpăratului ucis.
    Dar pīnă la curţile lui īmpărăteşti, era cale lungă şi grea. Zilele urīte de toamnă īncepuseră.
    Noaptea poposeau unde-i apuca vremea; ba īntr-un sat, ba īntr-o pădure, ba pe marginea vreunei ape.
    Fata de īmpărat, cīt ţinu drumul, nu făcu alta decīt plīnse şi sărută din vreme īn vreme şiragul de mărgăritare, ce i-l dase logodnicul ei.
Īntr-o noapte, se opriră la marginea unei ape şi aşezară corturile īn cīmp. Cortul īmpăratului nu era departe de al fetei, care era la cīţiva paşi de apă.
    De-a tot lungul drumului, īmpăratul nu putuse scoate nici un cuvīnt din gura ei şi venise hotărīt īn astă seară, ca s-o facă cu orice preţ să vorbească. Ea că nici nu se uita la el, doar plīngea şi săruta cu patimă mărgăritarele.
- De la cine ai acel şirag ? īntrebă el īmblīnzindu-şi glasul cīt putu mai mult. - Văd că-l tot săruţi şi plīngi īntr-una...
    Ea se uită lung, lung, la el şi apoi zise:
    - De la logodnicul meu iubit, pre care l-ai ucis tu, fiară fără inimă !
    Īmpăratul se īnfurie, se repezi la ea, īi smulse şiragul de la gīt, l-aruncă afară din cort şi-l calcă cu picioarele, pīnă nu mai rămase nici un bob nezdrobit. Apoi după ce se răsti la fată, zicīndu-i:
    - Te-oi face eu să-l uiţi, nu avea teamă, pui de năpīrcă - se duse spumīnd de mīnie īn cortul lui şi se dete somnului.
    Fata rămase īnlemnită locului de spaimă; nici puterea de a mai plīnge n-o avea, ci doar sta cu privirile īnţepenite pre sfărmăturile mărgăritarelor, cari luceau la lumina lunii, printre firele de iarbă uscată.
    A stat ea multă vreme aşa; apoi s-a sculat şi a prins a căuta, doar de a mai găsi măcar o boabă īntreagă, numai una; īnsă vai, cīinosul de īmpărat le sfărmase pre toate, pīnă la una...
    Atuncia porni fata din nou a plīnge, cugetīnd la soarta ei nenorocită. Şi a udat cu lacrămile ei fiecare sfărmătură de mărgăritar. Īncepuse a miji de ziuă şi paznicii care o păzeau, trudiţi, adormiseră. Ea se strecură uşor pīnă aproape de malul apei şi, fără să mai stea mult la gīnduri, se azvīrli īn valurile care curgeau la vale şi pieri īn adīncimi.
    A doua zi, cīnd se sculară, n-o mai aflară nici īn cortul ei, nici nicăieri.
    Īmpăratul se mīnie, ucise pe paznicii cari nu-şi făcuseră datoria şi căută s-o mai afle prin īmprejurimi. Una din roabe găsi pe mal vălul cu care fata-şi acoperea faţa, ceea ce le dovedi că ea s-a īnecat.
    Trupul ei nu fu găsit şi īmpăratul porni amărīt spre īmpărăţia lui.
    Iar īn primăvară, īn locul acela unde şiragul de mărgăritare fusese sfărmat, locul unde fata de īmpărat īşi plīnsese nenorocirea, răsărit-au flori mīndre şi frumoase, cărora romānii noştri le zic pīnă īn ziua de azi, mărgăritărel iar alţii lăcrămioare.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.