» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Legenda Haragicăi


    Era o fată bătrīnă, cuminte, harnică, curată, deşteaptă, din familie numeroasă şi cu dare de mīnă. Īn toată viaţa ei, mereu s-a rugat bunului Dumnezeu să-i īndrepte şi soarta ei, ca să-şi vadă norocul cu ochii. Vroia să fie şi ea măritată ca toată lumea, cumu-i bine şi frumos şi cumu-i lăsat omul să fie īn lumea asta. Este o sfīntă datorie a fiecăruia, să se căsătorească. A nimeri-o bine, rău, trebuie s-o facă; pentru că un om trebuie să treacă prin toate.
    Şi fata ceea, tot aşteptīndu-şi soarta ei, īntr-una din zile o īmpăţeşte un om ca de vīrsta ei dar frumos, curat, deştept şi avut nevoie mare. Şi ea văzīndu-l, aşa i-a plăcut, i-a venit la socoteală şi s-a măritat cu dīnsul; pentru că fetele şi după urşi se duc, de frică să nu rămīie nemăritate. Nici o femeie ori fată, nu dă īnapoi de la măritiş. Toate, vor să se mărite; dar a fi bine ori rău pe urmă, la asta nu se gīndise.
    Omul cu care se măritase fata ceea era dracul; īnsă ea nu ştia nimic. El era vīnător şi mereu se tot ducea la vīnătoare. Cīnd pleca la vīnat, lua capul unui neam de al ei. Şi-a luat el capul aşa la părinţii ei, la fraţii şi surorele ei, pīnă n-a mai rămas nici picior de neam.
    Īn urma morţii fiecăruia, cei rămaşi īn viaţă, īl īngropau pe acela, după obiceiul străbun şi creştinesc. La urma urmei, a omorīt-o şi pe dīnsa; īnsă nemaifiind nimene īn viaţă s-o īngroape, a făcut asta bărbatul ei, Ucigaşul, ducă-se pe pustiu şi cruce de aur cu noi. A īngropat-o līngă un şleah şi īn apropiere de aşezăminte omeneşti. Pe līngă mormīntul ei, pe drum, trecea lumea de pe lume.
    Mormīntul acela era līngă un copăcel. Din mormīnt, ca din senin, a răsărit o floricică, care creştea văzīnd cu ochii, ridicīndu-se pe copăcel. Şi, minunea minunilor, floricica ceea făcea flori de-ţi lua ochii şi-ţi fura minţile, numai dimineaţa. Şi făcea flori la sfīrşitul primăverii, toată vara şi toamna, pīnă la căderea brumei. Toată lumea care trecea pe acolo o privea şi se mira de dīnsa şi se gīndea la taina ei.
    Şi a trăit floricica acolo, tot īmpleticindu-se pe copacul şi pe ramurile lui şi crescīnd īn sus, cīt va fi fost. Toamna făcea seminţe cari cădeau jos. Şi la rīndul lor, toate seminţele dedeau naştere şi viaţă la alte plante.
    Un īndrăgostit de flori, nu ştiu să fie cineva īn lumea asta să nu-i placă florile, a vroit ca aşa minunăţie de flori, cari parcă tot vroiau să fugă spre ceri la bunul Dumnezeu, s-o aibă şi acasă.
    Ştiind cum se īnmulţesc plantele, prin seminţe, l-a tăiat prin cap să facă o īncercare, ca să se mīngīie şi acasă cu dīnsa. De aceea a luat seminţe de acele toamna, şi primăvara le-a pus acasă īn grădină.
    Au răsărit toate şi creşteau īnvăluindu-se pe haragii puşi anume. Mai pe urmă, toate curpenele cele care se asamănă cu acele de fasole de harac, au făcut flori. Acuma frumuseţea era mare, un adevărat rai pămīntesc. Şi omul acela tot privind această frumuseţe, īntr-o zi, floarea cea mai īnaltă şi mai frumoasă, minunea minunilor, grăi cu glas ominesc:
    - Stăpīne, stăpīne, să nu-ţi fie de mirare dacă grăiesc ca oamenii. Eu īnaintea de a fi aşa cum mă vezi, floare, am fost o fată care mai spre bătrīneţe, dorind numaidecīt măritiş şi măritiş, neavīnd alta de lucru, m-am măritat cu Ducă-se-la-Pocnitul, fără să ştiu asta. Pe urmă, el mi-a omorīt toată familia şi la urma urmei şi pe mine m-a omorīt şi m-a īngropat. Din oasele mele ca om, prin voinţa bunului Dumnezeu, pentru că nici eu, nici toată familia n-am fost vinovaţi cu nimic, s-a făcut floarea care mă vezi. Īnfloresc numai dimineaţa şi pe urmă nu, de frica Ucigaşului. Tot de frica lui, mă īmpleticesc pe orice-i līngă mine, ridicīndu-mă īn sus, dorind să mă duc la bunul Dumnezeu care mi-a dat viaţă şi care mă face să trăiesc. Īnsă tot mi-i frică de Ucigaş şi ceea ce socoţi că-i bine să faci pentru mine, ca să mă aperi de Necurat, fă.
    - Lasă, floricică - a  răspuns  el - scumpa  sufletului şi a inimii mele, că te apăr eu, cu ajutorul lui Dumnezeu. Să nu mai duci grija asta. Am să pun să ţi se facă sfinte rugi, care să ajungă la Tatăl-Ceresc şi el te va scăpa de necaz.
    - Să ştii, stăpīne - a zis ea - că eu am mai multe nume: hărăgica, zambele, zornele, clopoţei, „buna dimineaţa” şi telegraf.
    Aşa-i legenda haragicăi.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.