» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Legenda ghioceilor


    Irinel, fiul Zefirului, vīntuşor de primăvară, fiind trimes de tatăl său īn lume, ca să vestească sosirea frumoasei primăveri, după ce a străbătut văi, vīlcele, cīmpii īntinse, dealuri şi munţi acoperiţi cu păduri udate de rīuri, lacuri şi izvoare limpezi şi cristaline, ajunge la poalele unor munţi. Īn gura unei văi frumoase ca un colţ de rai, pe unde īşi rostogolea īn sursur undele pe un pat de prundiş, un rīuleţ şăgalnic şi zglobiu, zăreşte nu departe un castel de cristal strălucitor ca din poveşti, ce-şi īnălţa semeţ turnurile măreţe şi strălucitoare īn razele dulci ale soarelui de primăvară.
    Irinel, ca un făt-frumos, călărea pe calul său mīndru şi alb ca neaua, īn ţinută măreaţă, cu pletele-i negre ce-i acopereau umerii, cu mustaţa-i neagră abia mijindă, cu ochii săi negri ca murele ce te fermecau dintr-o privire şi īncins cu paloşul său bătut īn pietre scumpe, mergīnd spre castelul măreţ, aude cantr-o părere, ecoul unui viers duios, ce venea pīnă la el pe aripile nevăzute ale văzduhului, īmprăştiind īn juru-i, ca īntr-un vis, undele răsunătoare ale unei armonii cereşti.
    Ca vrăjit, Irinel s-a oprit īn loc, spre a-şi da seama mai bine de frumuseţea īngerească a cīntului.
    Īn drumul său pribeag, de vestitor al primăverii, Irinel văzuse multe şi minunate frumuseţi, lăsate de bunul Dumnezeu pentru desfătarea omului, şi auzise iarăşi multe cīntece vrăjite dar ca farmecul cīntecului depărtat, ce-i mīngīia duios auzul, nu auzise niciodată... Păşi curajos spre castelul cel măreţ, că din această parte veneau undele versului duios.
    Ajuns la poarta castelului, dădu cu ochii de un unchiaş cu barba albă ca fuiorul de līnă şi bătrīn ca un Matusalim, care-l īntīmpină cu vorbele blīnde:
    - Bine ai benit, Irinel, vestitor al dulcei primăveri. Eu sīnt moş Crivăţ, care de trei luni rătăcesc şi mă zbat pe meleagurile acestea... Toţi mă gonesc, toţi mă blestemă, fiindcă pe unde am trecut, am prăpădit tot īn calea mea şi am īngheţat pīnă şi apele. La venirea ta eu plec, mă duc de unde am venit, ca tu, prin firea ta blīndă şi dezmierdatoare, să aduci iarăşi pe aceste locuri viaţă şi bucurie.
    Apoi se făcu nevăzut.
    Abia plecă moş Crivăţ, bătrīnul năbădăios, şi porţile castelului se deschiseră prietenos īnaintea lui Irinel.
    Uriaşul parc din jurul castelului, pe dată prinse a se īnviora ca prin farmec. Iarba īncepu a īnverzi iar mugurii copacilor a īmboboci. Păsările a se īnveseli. Şi pe măsură ce īnainta, totul părea ca īn sărbătoare.
    Undeva īn castel, dintr-un loc tainic, Ileana Cosinzeana, fiica bătrīnului Prier, cu faţa-i strălucitoare ca o rază de soare a lunei lui Florar, cu buclele-i aurii ca spicul grīului īn pīrgă şi scăldate īn raze de soare, lăsate īn unde bogate pe umerii săi albi ca sideful şi cu ochii albaştri ca seninul cerului de primăvară, privea īn taină sosirea noului venit.
    Cerbii şi căprioarele din parcul fără margini al castelului zburdau iar păsările cīntătoare se desfătau īn ciripiri drăgălaşe, īn razele dulci ale soarelui de primăvară pe crăcile īnmugurite ale copacilor īn ajun de a īnflori. Rīul cristalin īşi urma cursul său īn sursur şoptitor, iar departe, īn lacul limpede ca seninul cerului de azur, unde rīul īşi īneca susurul, printre trestii şi nuferi, lebedele īşi oglindeau siluetele īn apa liniştită şi albastră a lacului. Irinel păşea mīndru pe nisipul aleielor dintre straturile ude īncă de mustul zăpezei īn topire, şi ajungīnd pe treptele castelului, este īntīmpinat de bătrīnul Prier cu pletele-i şi barba albe colelie, adiete blīnd de zefirul primăverii, al cărui sol binevestitor era Irinel.
    - Să fii binevenit īn casa mea şi cu plin să-ţi meargă dorinţele tale, bun vestitor al primăverii pe meleagurile noastre.
    - Bun găsit, bătrīne Prier. Sīnt trimis de tatăl meu Zefir de primăvară, să vă  vestesc reīntoarcerea frumoasei primăveri şi cu ea reīnvierea īntregei naturi.
    Abia isprăvi Irinel vorba că o mişcare se produse īn īntregul castel şi ca prin farmec, Ileana Cosīnzeană se ivi īn chipul ei feciorelnic, īn mijlocul ghirlandelor de flori īn fel şi chipuri de culori, răspīndind īn jurul ei parfumul īmbătător al frumoasei primăveri şi cor de păsărele īi īnsoţea apariţia.
    Din această īntīlnire a ieşit căsătoria lui Irinel, fiul Zefirului de primăvară, cu frumoasa Ileana Cosīnzeană, fiica bătrīnului Prier.
    Dar Dumnezeu, īn tainica lui īnţelepciune, a voit ca această căsătorie să nu dăinuiască decīt cīţiva ani, după care frumoasa Cosīnzeană fu chemată de Cel-Atotputernic īn īmpărăţia cerului, lăsīnd īn urma sa pe nemīngīiatul Irinel īn durerea cea mai mare şi doi copilaşi frumoşi ca două picături de rouă īn potirul unei flori.
    Irinel īşi īneca durerea īn iubirea şi īn īngrijirea ce punea din tot sufletul său chinuit, īn creşterea şi educarea iubiţilor săi copii.
    Dar după un răstimp, văzīnd că oricīnd se va strădui, nu va putea să-şi crească copiii aşa cum voia şi cum credea, mai cu seamă că el, ca vestitor al primăverii, era silit să-i lase singuri acasă mai mult timp, numai īn grija slugilor, a chibzuit cu grija de părinte iubitor, că ar fi mai bine să le găsească o mamă care să-i īngrijească, şi de aceea, īntr-una din zile plecă īn lume şi apucīnd spre miază-noapte, īntr-o bună zi ajunsese la moş Crivăţ.  
    Moş-Crivăţ tocmai dădea porunci, ca să se īnceapă viscolele īn toate părţile lumii, că s-a apropiat timpul.
    Cīnd văzu pe Irinel tīnăr, frumos şi blīnd sosind, īşi puse mīna straşină asupra ochilor şi sprijinindu-şi barba lungă şi albă să nu fie bătută de vīnt, privi cum venea Irinel cu adierile lui blīnde şi căldicele de primăvară, īnmuind pentru un moment cerbicia bătrīnului zurbagiu.
    Aci, fiind poftit īn izba căptuşită cu blănuri de foce şi de urşi albi, fu primit de fiica bătrīnului Crivăţ, īnfăşurată īn blănuri scumpe de vulpi albe şi albastre.
    Cum se văzură se şi īndrăgostiră, aşa că la īntoarcerea spre locurile calde de unde venise, Irinel era īnsoţit de frumoasa fiică a lui moş Crivăţ. 
    Pe unde treceau, īn drum spre locurile calde, frunzele copacilor īngălbineau şi cădeau la pămīnt. Iarba se ofilea. Florile se topeau ca de para focului. Iar crăcile copacilor se īncărcau de promo-roacă.
    Sosind acasă, copiii, cum o văzu pe noua lor mamă, se īnfiorară de groază, căci parcă intrase īn casă un sloi de gheaţă.
    Fire rece, ursuză, crescută īn munţi de gheaţă şi troiene mari de zăpadă, nu ştia ce-i blīndeţea, nici mila şi nici iubirea de mamă, căci cum văzu copiii, īi şi săgeta cu o privire aspră, care-i umplu de groază.
    Īntr-o zi, īnceput de primăvară, pe cīnd Irinel era dus să dea cele dintīi veşti īn lume de reīntoarcerea primăverii, aspra fiică a nordului goni din casă copiii, pe o vreme rea, vijelioasă, tocmai cīnd se lupta mai amarnic frigul cu căldura.
    Bieţii copilaşi ! rebegiţi şi tremurīnd de frig, nemaiputīnd răbda frigul şi foamea, īngenuncheară amīndoi şi se rugară lui Dumnezeu să-i scape de chinul şi durerea īn care căzuseră din cauza mamei lor vitrege.
    Dumnezeu, īn marea lui bunătate, le-a ascultat rugăciunea şi binecuvīntīndu-i, īi prefăcu īn două floricele albe şi frumoase zicīndu-le:                          
    - Voi veţi fi cele dintīi flori de primăvară, cu numele de ghiocei.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.