» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Povestea bujorului


    Era odată un īmpărat şi avea un fecior pe care-l chema Bujor.
    Īmpăratul era acum bătrīn şi slab. Om paşnic, nu ridicase oşti īmpotriva nimănui şi de aceea nu-şi găsise nici un duşman. Dar nu este om să nu-şi aibă necazul lui şi īmpăratul nostru avea şi el un necaz.
    Avea pe moşia lui un codru de brazi şi molifţi, īn mijlocul căruia era un iezer stăpīnit de iele şi de stafii.
    Care cum intra īn pădure, īnapoi nu se mai īntorcea decīt schimonosit: altul īn cīine, altu īn măgar; alteori īl schimba ielele īn flori şi buruiene, ori īl calicea, de nu mai era om īn toată viaţa. Că, să vezi, făcea pe om de se īndrăgea de dīnsele şi-şi rīdeau de el ca de un nagīţ.
    Īmpăratul, de cum i-a răsărit băietul, l-a şi povăţuit să meargă īn toată īmpărăţia dacă are poftă, numai īn codrul cu ielele să nu se ducă.
    Īntr-o zi īnsă, īmpăratul pică la pat să nu se mai scoale şi simţindu-şi sufletul la gīt, adună sfat şi chemīndu-şi feciorul, īi puse coroana pe cap şi buzduganul īn mīnă, semnele stăpīnirii peste īmpărăţie şi după ce īi mai dete mai multe poveţe, īi aminti şi de iezerul cu iele:
    - Pe acolo să nu calci, dragul tatii, că ce-i păţi, cu nimeni nu vei īmpărţi - apoi īşi dădu sfīrşitul.
    Rămas singur, Bujor a jelit ce a jelit după moşneag şi de acolo a īnceput a-şi mai căuta şi el de treburile īmpărăţiei şi īntre altele, cea dintīi grijă a fost să vadă cele sate şi tīrguri.
    A mers el īntr-un tīrg, a mers īn altul şi-a dat şi prin părţile iezerului cu zīnele. Şi era pădurea ceea aşa de plină de taină şi aşa cuprinsă de cīntec de păsări, că numai trecīnd pe līngă dīnsa cădea omul ca adormit iar īn nopţile cu lună se auzea cīntecul zānelor, de te īmbolnăveai de dor şi de vrajă.
    Şi īn toată pădurea numai o cărare era şi aceea făcută de ielele care veneau pīnă la marginea pădurii şi fugeau iar.
    Feciorul de īmpărat trecea tocmai pe marginea pădurii, că se īnfricoşase destul de cele ce-i spusese tată-său, īmpăratul. Dar inima īl trăgea măcar aerul răcoros al pădurii să-l soarbă şi-şi zise că doar n-or fi zīnele īn toate zilele prin pădure, să-l adoarmă şi pe el. Dar cum trecu doar pe marginea pădurii, īl şi prinse aşa un somn şi pe el şi pe cai şi pe surugii şi pe oştenii ce-i avea de pază, că poposiră sub o poală deasă de stejari, se tolăniră toţi pe iarbă şi adormiră.
    Se făcu noapte, luna ieşise roşie ca focul şi se tot īnălţa pe cer şi ei tot dormeau.
    Numai ce se auzi ca o adiere de cīntec şi Bujor se trezi. Ascultă el ce ascultă şi inima īncepu să-i bată cu putere şi parcă-l chinuia gīndul să ştie cine cīntă. Numai să vadă cel puţin. Şi o luă printre copaci, īncet, īncet şi īntr-un luminiş, numai se văzu īnconjurat de zīne, frumoase şi albe ca stanele de marmoră albă, care şi īncepură a juca, rotindu-se īn juru-i ca un vīrtej. La asta, cīnd văzu atītea fete pe līngă el, se ruşină şi se făcu ca focul pe obraz. Una grăi:
    - Să-l facem măgar. 
    Alta răspunse:
    - Ba nu, un bondar.
    Alta īnsă grăi:
    - Eu zic un viţel.
    Dar alta, cu o coroană de pietre scumpe pe cap şi care era mama ielelor, răspunse:
    - De fel, de fel ! Eu zic la rīndu-mi să-l facem o floare, să nu poată merge de loc pe picioare.
    Apoi īnturnīndu-se spre Bujor, care sta uluit şi cu inima zbuciumată de frică şi īi zise făcīndu-i un semn cu mīna:
    - Aşa să rămīi ! Amin.
    Şi Bujor se şi prefăcu īntr-o floare roşie, roşie ca jarul, mare şi bătută ca un pămătuf.
    Oamenii i-au zis bujor şi bujor a rămas şi pīnă-n ziua de azi.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.