» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Busuiocul şi boziul


    Bietele mame, multe lacrămi pot vărsa şi-n multe nopţi mai pot veghia pīnă īşi cresc copiii dar nici după ce aceia au crescut mari şi s-au făcut bărbaţi, pentru ei nu se dezlipeşte din inimile lor cele bune.
    A fost o mamă care a avut numai un singur băiat. Era slab micuţul din naştere şi nime nu zicea că oarecīnd va rade şi el barbă.
    Sărmana femeie, īntre cele mai mari griji şi suspine, se ruga la Dumnezeu pentru sănătatea lui:
    - Doamne, de-ai făcut bine şi mi l-ai dat,  dă-i sănătate şi mi-l ţine, ca să mă īmpărtăşesc şi eu de cea mai mare bucurie īn lume.
    Dumnezeu sfīntul a ascultat-o. Pruncul se reīnsănătoşă. Creştea văzīnd cu ochii. Cīnd ajunsă la vīrsta de īnsurare, era ca minunatul Făt-Frumos.
    Cīte fete erau, toate īl aveau drag, el īnsă numai la una cugeta dar pe aceea mama sa va fi ştiut pentru ce nu-l lăsa să o ieie, căci zicea ea:
    - Pīnă ai fost mic şi neputincios, te-am apărat de foc şi de apă; acuma cīnd viaţa īţi stă “nainte, cu atīt mai vīrtos te voi apăra de vicleşugul femeilor celor rele.
    El tăcea şi se supunea; īn ascuns īnsă īşi da loc de īntīlnire cu fata.
    - De nu vei sfărma lanţurile, cu care crudul uriaş, mama ta, te ţine īncătenat, să nu te poţi apropia de mine, nu mă mai amăgi cu acel viitor care e mai departe de noi, poate, decīt marea de cer. Slobozeşte-mi calea, ca să-mi urmez norocul ori nenorocirea, de mi-a fi ea dată.
    Tīnărul o mīngīie dulce şi-i promise că īn scurtă vreme sperează să poată īnduplica pe mamă-sa, să-l lase să o ieie.
    Ea, drept mulţămită pentru acele mīngăieri duioase şi molcome, īl săruta dar prin farmecul acelei sărutări dulci şi īnşelătoare, smulse din inima lui supunerea şi iubirea de pīnă acolo faţă de mama sa. El, īmbătat de amorul ei, o luă īn braţe, o alintă şi o legănă, precum candida floare leagănă fluturelul īnşelător.
    - De nu mă vei cere nici mīne, să nu mai vii la mine.
    - Dar de nu voi putea chiar mīne īnduplica pe mama ? 
    - Scoate-i inima, căci şerpele răutăţii sălăşluieşte īn ea şi acela nu o lasă. Asta de o vei face, unul al altuia nu vom fi nici cīnd. Se mai sărutară şi se despărţiră.
    Tīnărul şi gingaşul copil, al īngrijitoarei şi bunei mame, īntru atīt de străformase, că mamă-sa era pe aci să cugete că nu-i al ei.
    Īn loc să i se supună, īi făcea imputări şi o ameninţa cu moartea; ea īnsă nu cedează.
    - Preste voia şi binecuvīntarea mea, o poţi lua, altcum nu, căci eu ca mamă ţin cu sfinţenie la īndatorinţele şi dreptul ce-l am faţă de tine. Tu eşti fermecat de vraja inimii ei păcătoase, eu īnsă te voi apăra de īnşelătoria ei.
    - Nu mă laşi să o ieu - īntreba de nou, mīnios, crīşnind din dinţi şi ţipīnd schintei din ochi.
    - Nu - răspunse ea blīnd şi cu īngrijire cum era.
    - Nu te lasă şerpele răutăţii.
    - Nu, grija părintească cu care ţi-s datoare, nerecunoscătorule.
    Fiul se īnfurie şi luīnd un cuţit ce era pe masă, īl īmplīntă īn sīnul mamei sale. Aceasta a fost prima oară īn care mama a căzut moartă īn luptă, omorītă de fiul ei, pentru că a vrut să-l apere de cel mai mare rău al vieţii, de o soţie rea şi necredincioasă.
    Era pe la īnceputul primăverii. Mugurii īnverzeau iar florile ieşiau şi ele din pămīnt, care la rīndul său, deşteptīndu-se din somn, īşi frecau ochii, spre a īnbrăca veşmintele sărbătoreşti ale naturii reīnviate.
    Cu inima mamei sale la mīnă, tīnărul plecase la aleasa lui. Cum mergea gonit de dorul său nebun şi de dragostea lui păcătoasă, īntr-un loc se īmpiedică de un bolovan ce-i sta īn cale şi pică la pămīnt iar inima mamii sale, cīt colo īntr-o rīpă:
    - Fiule dragă, oare nu te-ai lovit prea tare ?
    - Cine mă īntreabă oare ? cugeta el, dar de vorbit nu putu, cum samănă cu glasul mamei mele ! 
    - Eu, inima mamei tale, care şi după moarte-mi īncă veghez spre tine.
    La auzul acestor cuvinte, īn inima lui se trezi conştiinţa şi simţi mustrări dureroase dar era prea tīrziu, căci Dumnezeu, īn semn de pedeapsă, īl prefăcu boziu īn marginea drumului şi de atunci sīnt pe marginile drumurilor bozii iar din inima mamii sale făcu busuioc, ca tinerii să-l poarte la pălării, fetele īn sīn iar preoţii să binecuvīnte şi să stropească cu el din apa cea sfinţită, cununile celor ce se călătoresc.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.