» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Legenda trandafirului şi scaiului


    La o margine de drum, īnflori prima dată trandafirul. Şi a fost o minune, căci floarea trandafirului era aşa de gingaşă, aşa de albă, că parcă de la ea se luminase dimineaţa de primăvară. Avea crengile lucii, rumene ca mărgeanul, frunzele verzi ca smaragdul iar mirosul florii lui se īmprăştia peste īntreg cuprinsul cīmpiei.
    Fluturii cădeau adormiţi, celelalte flori se plecară īn faţa adevăratei stăpīne.
    Pasările veneau de la depărtări mari, atrase de mirosul parfumat, să vadă şi ei tulpina măiastră care īşi desfăcea frumuseţea pentru īntīia oară pe pămīnt. Şi parcă şi lui Dumnezeu īi părea acum rău că pusese īntr-o singură floare aşa de minunate daruri, pe care nu le īmpărţise nici īn rai. Lucrul acesta īl şoptise o ciocīrlie care, la răsăritul soarelui, ducea totdeauna lui Dumnezeu cīte o sămīnţă din fiecare floare ce creştea pe pămīnt, s-o păstreze Preasfīntul, pentru răsad.
    Pīnă la amiază, trandafirul se acoperi īntreg de flori. Drumeţii treceau şi rămīneau locului, puneau mīinile la ochi, resfirau nările să īnghită mirosul nemaisimţit pīnă atunci, apoi, cu priviri lacome, rupeau cīte o floare.
    După cīteva zile, trandafirul se mīhni; el se īmpodobea şi oamenii īl despuiau.
    „Uite” īşi zicea el „scaiul de līngă mine e īnalt, e chipeş şi nimeni nu-l atinge; şi pe mine mă dezbracă toţi de frumuseţile mele”.
    Un sticlete care tocmai atunci se aşezase pe o creangă, īl desluşi:
    - Cum să se atingă cineva de scai, cīnd tot e īmbrăcat īn ghimpi !
    Atunci trandafirul se uită şi văzu că īntr-adevăr scaiul avea ghimpi. Şi nu mai pregetă; se rugă īndată lui Dumnezeu să-l acopere şi pe dīnsul cu ghimpi, ca să-i păzească floarea.
    - Vezi, īşi zise Atotstăpīnitorul, era dat ca pe pămīnt să nu rămīie ceea ce numai īn rai trebuia să fie.
    Şi, bucuros, īndată a făcut un semn şi tulpina lucie s-a acoperit de ghimpi. Dar trecătorii tot se opreau; şi nu era unul care să nu se repeadă lacom, la floarea minunată.
    Dar acum fiecare cīnd rupea floarea, lăsa cīte o bobită de sīnge īn vīrful vreunui ghimpe. Iar din ghimpe, sīngele a pătruns īncetul cu īncetul īn tulpină, s-a ridicat pīnă īn boboci şi, īntr-o dimineaţă, floarea trandafirului se desfăcu roşie aprinsă ca sīngele.
Scaiul stătea ursuz alături. De la o vreme, se trezi şi-n dīnsul pizma, că prea nu-l bagă nimeni īn seamă.
    - Uite cum se īnclină toţi trandafirului şi mie, nimeni.
    Şi se rugă lui Dumnezeu să-i schimbe şi lui floarea, să i-o facă roşie, bătătoare la ochi, ca a trandafirului.
    Atunci Dumnezeu şi-a zis:
    - Aşa e pe pămīnt. Fiecare aleargă după ce bate la ochi dar numai eu ştiu că ce am menit odată, aşa rămīne aceeaşi !
    A făcut Dumnezeu un semn şi floarea scaiului se făcu roşie ca focul... Şi-au trecut mereu drumeţii şi-au rupt īntr-una florile trandafirului şi nu s-au uitat la scai.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.