» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Povestea sălciuţelor


    ..Cică īn satul nostru a trăit odată un om bogat, bogat, de măsura banii cu ferdela. Cine ştie, o fi găsit vreo comoară ?... Uite vezi?... Cīt īţi cuprind ochii, pe aici era numai moşia lui; avea un grīu de se dusese vestea. Şi după toată bogăţia asta, n-avea decīt numai un băiat dar deştept nevoie mare.
    După puţină vreme, ba popa, ba dascălul, l-a īndemnat pe bietul om să-şi dea băiatul la şcoli. De unde ştia el ce are să păţească ?... Şi a īnvăţat băiatul vro douăzeci de ani... Pe unde n-a umblat ?!... Cică ar fi fost pīnă colo unde se sfīrşeşte pămīntul, de dai de apă.. Hei ! Avea tată-său bani, săracul, şi-i da din belşug...
    Īn vreme cīt băiatul trăia prin ţări străine, tată-său făcuse legătură cu popa, să-şi īmpreune copiii; popa avea o fată... Florica... de era frumoasă de pica (spunea moş Ilie, Dumnezeu să-l ierte, c-o scălda tată-său numai īn spuma laptelui).
    Şi aşa... s-a īntors băiatul acasă şi cīt ce l-a văzut, fata l-a īndrăgit de moarte.
    Īntr-o zi, īn sărbătorile Rosalilor, tīnărul a ieşit cu tată-său la cīmp, să-i arate moşia. Grīul da īn copt şi cīt vedeai cu ochii, erau numai lanuri.
    Din vorbă īn vorbă, prinse tată-său să-l īntrebe ce a īnvăţat el pe acolo, pe unde a fost atīt amar de ani.
    - Ce-am īnvăţat ?... Uite, tată, ce-am īnvăţat; eu pot să fac să bată peatra pe holdele vecinului şi pe ale noastre să nu le atingă de loc.
    Bătrīnul a īnceput să rīdă şi n-apucă să zică ceva, că băiatul a făcut trei semne, cum a ştiu el, īnspre soare-răsare şi numai ce se porniră nişte nori, de ţi se scula părul īn cap. Norii au īnceput să fugă pe cer, de parcă-i mīna Necuratul şi se opriră tocmai deasupra locurilor vecinului. Şi īncet, īncet. .. mai īntīi ca prin sită şi apoi ca bobul de linte... şi-apoi ca cel de mazăre şi pe urmă īncepu să cadă nişte pietre ca ouăle de raţă, de gīndeai că are să se prăpădească pămīntul.
    - Opreşte, dragul tatii, opreşte... īi  striga  bătrīnul plīngīnd şi băiatul făcu alte trei semne īnspre soare-apune şi norii fugiră la marginea cerului şi se făcu iar senin ca īnainte. Asta ai īnvăţat tu, dragul tatii ?..
    De-atunci bătrīnul s-a amărīt de īnvăţătura băiatului şi şedea tot pe gīnduri, parcă l-ar fi chinuit ceva. Feciorul īşi petrecea vremea cu Florica, īi povestea din cīte văzuse prin lume şi fata īi sorbea vorbele de pe buze, aşa īl asculta de cu drag. Ajunsese să nu mai poată sta fără el şi seara, cīnd trebuia să plece acasă, ea rămīnea pustie şi plīngea de dor toată nopticica.
    După vreo două săptămīni, bătrīnul īl lua pe băiat cu vorba şi-l scoase iar la cīmp, uite, colea pe unde pasc eu de vreo cīţiva ani vacile astea flămīnde. Bătrīnul cocea el ce cocea, c-ajunsese de parcă se zmintise săracul.
    Cum au ajuns aici, īi zise băiatului:
    - Dragul meu, ia-ţi pălăria din cap şi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru bogăţia asta care ni-a dat-o. 
    Băiatul īncepu să rīdă. 
    Ei, pricepi acum ?... mă īntrebă văcarul făcīndu-şi cruce... nu pricepi ! Nu numai că nu s-a īnchinat băiatul dar n-a putut să-şi facă nici cruce; avea pe Necuratul īn cap şi toată vremea, cīt a şcolărit, īnvăţase la o şcoală de şolomonie... era vīndut diavolului.
    Tată-său, nici una nici două, a scos un pistol din sīn şi l-a culcat la pămīnt.
    L-a īngropat apoi acolo īn taină, de n-a ştiut nici suflet de om. 
    S-a cam zvonit ceva prin sat dar nu putea să zică cineva vreo vorbă.
    Florica, cīt ce a simţit, s-a pornit pe un plīns de la inimă; o durea săraca, că-l avea drag. Toată ziulica alerga plīngīnd prin lanurile de grīu, să-i găsească mormīntul. După o săptămīnă o găsiră moartă nişte oameni, pe marginea pīrīiaşului de colo. 
    După puţină vreme, bătrīnul muri de supărare, lanurile se părăginiră, nu le-a mai arat, nu le-a mai īngrijit nimeni şi a īnceput.să crească pajişte. Eu īmi pasc aci cireada de ani de zile dar m-a ferit Dumnezeu să trec vreodată pīrīiaşul. 
    Sălciuţele pe cari le-adună băieţii, sīnt lacrimile Florichii, cari īi căzură pe pămīnt, cīnd-şi căuta iubitul. Uite... colo aşa-i că nu mai e nici una ? Nu mai e, de bună seamă că nu... Căci sīntem doar īn toiul verii şi florile astea nu ţin decīt două luni de primăvară... Ce vrei ? N-au putere săracile... lacrimi de fata mare şi pace.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.