» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Legenda mesteacănului


    Cică Dumnezeu sfīntul, pe cīnd umbla pe pămīnt, a ajuns odată ostenit tare īntr-o pădure. Se lăsă jos sub un stejar să hodinească. Şi unde mi se porni un zvon īn pădure şi un foşnet, şi unde īncepură greieruşii să ţīrīie şi păsărelele pe ramuri să ciripească, de ţi-era mai mare dragul. Vezi că toate vietăţile codrului se bucurau că-l aveau pe Dumnezeu printre ele iar nu deasupra lor. Iepuraşii făceau tumbe ca să-l īnvelească, căprioarele şi cerbii se zbenguiau ca să-i bucure inima iar fiarele se īmblīnziseră, şi nişte mieluşei păşteau alături de lupul cel nesăţios.
    Şi Dumnezeu sfīntul, bucuros că-şi vedea făpturile atīt de voioase şi trăind īn pace īntre ele, adormi īn cīntecele păsărelelor.
    Se potoliră toate, ca să-l lase să hodinească īn pace. Dar copacii pădurii socotiră că ei nu l-au cinstit precum trebuie şi precum făcuseră vietăţile celelalte, că şi ele au viaţă īn ele, şi porniră a se īmbrăca īn hainele cele mai scumpe. Bradul falnic şi mīndru, fagii şi stejarii, toţi se luaseră la īntrecere, care să fie mai mīndru la port şi mai fudul. Făcură apoi un zid de jur īmprejurul locului unde hodinea Preasfīntul, ca să nu s-apropie vreo-făptură omenească şi să-i turbure somnul.
    Pe cīnd steteau ei aşa smirnă, fără să le foşnească vīntul - că se potolise şi el - vreo frunză, numai ce se văzu venind īn fugă un copac īmbrăcat ca vai de el. Venea, venea şi din ramurile lui stufoase picurau lacrimi cīt pumnul care se prelingeau peste coaja negricioasă a trunchiului lui voinic.
    Copacii din jurul Domnului īi făcură semn cu vīrfurile lor să tacă dar mesteacănul se jeluia amarnic zicīnd:
    - Cum să nu plīng, sărac de mine, că voi v-aţi īmbrăcat toţi īn straie de sărbătoare, ca să-l cinstiţi cum se cuvine, numai eu, vai de capul meu, n-am altceva decīt straiele astea ponosite pe mine !
    Degeaba īşi foşneau uşurel copacii ceilalţi frunzele, ca să-l facă să tacă, degeaba cătau cu ciudă vietăţile pădurii la el... mesteacănul plīngea şi se jelea.
    Dumnezeu, care se făcea că doarme, auzise jelania mesteacănului şi-l cuprinse mila de bietul copac, care numai de dragul īnfăptuitorului, ar fi voit să fie şi el gătit ca ceilalţi.
    Deschise ochii, chemă pe mesteacăn līngă sine şi īi zise:
    - Fiindcă te-am nedreptăţit şi nu te-am īmpodobit ca pe ceilalţi, te ursesc ca de azi īnainte, cīt o dăinui pe pămīnt mesteacănul, să crească īnalt şi falnic iar lacrimile care ţi-au şiruit. de pe ramuri şi s-au prelins pe trunchiul tău, să se prefacă īn coajă albă, care să sclipească ca argintul īn bătaia soarelui.
    Cică de atunci, scoarţa mesteacănului īn loc de negricioasă precum era pīnă īn ziua aceea, s-a făcut albă şi netedă cum e acum.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.