» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Povestea busuiocului


    A fost odată ca niciodată, cică īn vremurile de demult,
                        De cīnd era vulpea cu coada scurtă, 
                        Să trăiască cine ascultă; 
                        Şi de cīnd umbla Dumnezeu pe lume, 
                        Să trăiască cine spune.
    A fost odată o babă şi un unchiaş şi ei aveau fiecare cīte o fată, căci se cumetrise tocmai la vreme de bătrīneţe. Şi pe fata unchiaşului avea mare ură scīlcita de babă, şi o punea la treburile cele mai grele ale casei iar pe fata ei o ţīnea pe perne de puf.
    Īntr-o noapte de iarnă, pe cīnd dormea fata moşului, baba se scoală şi toarnă apă īn foc şi-l stīnge.
    Scoală apoi pe fata moşului şi-i spune că din foc, din iarbă verde, să-i aducă foc de unde a şti. Biata fată se sculă, īşi făcu cruce de trei ori şi se īntrebă: „Doamne, unde mă īndrepţi să găsesc o licarie de foc ?” că afară ploua de surpa pămīntul.
    Se sui īn vīrful casei, se uită īn toate părţile şi iată că vede la răsărit o flacără mică īntr-o pădure. Se dă jos şi pleacă prin ploaie, pīnă cīnd iată că a ajuns la focul  văzut.
    Acolo era Dumnezeu şi Sfīntul Petre; se īncălzeau.
    - Ce cauţi pe aici, fetico ? o īntreabă Dumnezeu.
    - Un tăciune de foc, dacă vreţi să-mi daţi ! răspunse fata plīngīnd şi tremurīnd de-i clănţăneau dinţii dīn gură.
    - Ei ce zici, fetico, e bună ploaia asta care este acu ? o īntrebă Dumnezeu.
    - E bună, moşicule, e bună ! Că cresc sămănăturile, cresc florile din grădină, trandafirii şi altele, care le mirosim şi le punem noi la ureche ca să fim frumoase; dar uite că noi oamenii sīntem răi, de facem tot felul de păcate īnaintea lui Dumnezeu, fie cu voie sau fără voie, ba īncă nici nu ne mulţumim cu tot binele pe care ni-l dă, că-l drămuim şi zicem tot felul de vorbe cīrtitoare īmpotriva lui. Dar eu īntotdeauna mă īnchin şi mă rog să-l ţie Dumnezeu sfīntul pe cel care ne dă ploaia, că mult este de bună; că altfel ne-am aprinde de sete şi am arde de vii, că ar seca izvoarele la vară, dacă n-ar da Dumnezeu ploaia acuş !
    Dumnezeu īi zice să ia un tăciune şi fata pleacă iar el o blagosloveşte cu vorbele lui sfinte: „urma şi busuiocul”.
    A plecat fata veselă şi-n īn urma ei se făceau numai poieni de busuioc; nu mai era nici frig, nici nimic care să-i aducă īntristare pe inimă.
    Cum ajunse acasă, baba se uită chiordiş īn urma ei şi nu mai putea de necaz.
    Scoală pe fata ei şi o trimite şi pe ea ca să aducă foc, crezīnd că tot aşa de frumos are să vie.
    Tot ca şi fata moşului, se suie īn vīrful casei, vede o flacăre la răsărit, se dă jos şi pleacă.
    Cum ajunse, o īntrebă Dumnezeu, ce caută. Şi tot ca şi fata  moşului spuse că un tăciune de foc. O īntreabă Dumnezeu dacă e bună ploaia; ea īncepu a drămui de nu te apropiai de ea. Aşa de tare drămuia īncīt şi focul s-a potolit deodată şi a făcut fum; atunci Dumnezeu a scuipat şi a zis vorba asta:
    - Ptiuu ! ucigă-te crucea satano ! şi iar s-a făcut flacără mare de se īncălzeau. Pre semne că Ucigă-l-Toaca trecuse pe acolo ca să scrie pe fata cea nărăvită la vorbe rele, īn cartea lui.
    A luat ea foc şi cum a făcut, a călcat īn scuipatul lui Dumnezeu şi s-a făcut numai pălămizi īn urma ei iar Dumnezeu a blagoslovit-o cu vorbele lui: „Urma şi tuşitu, urma şi tuşitu”.
    Şi a mers aşa tot cu tuşitul şi cu pălămizi īn urma ei; i se băşicase picioarele de īnţepăturile ghimpilor de pălămizi, pīnă cīnd s-a apropiat de casă. Cīnd s-a uscat scuipatu şi atunci nu s-a mai făcut pălămizi dar tuşea mereu; şi de ce credeţi că tuşea ? Tuşea numai de mirosul busuiocului care-şi trimetea mirosul lui cu rugăciunile fetei unchiaşului, să mulţumească lui Dumnezeu.
    Şi de aceea, vezi, cresc pălămizile aproape de pădure, prin livezi şi locuri sterpe.
    Şi ajunse fata acasă tot tuşind la mă-sa; cum fu pe pragul uşei, baba se uită īn urma ei dacă e busuioc.
    Nimic; tusă cīt vrea, căci fata babei nu era īnvăţată cu rău, cu munca pe ploaie şi pe ninsoare, nu ştia să samene, nici să plivească flori şi de aceea nu a putut să se facă īn urmă flori.
    Iar fata unchiaşului se mărită după un fecior de-al Regelui Vīnturilor ce se cheamă Zefir.
    Şi aşa de tare īi iubea Regele Vīnturilor, īncīt pe toţi fraţii lui i-a īncuiat īn cameră şi nu le-a mai dat drumul īn lume să pustiască.
    Şi astfel i-a lăsat regele pe amīndoi pe lume, să guste fericirile cele frumoase, pīnă cīnd s-a īntins busuiocul peste tot pămīntul şi toţi oamenii duceau laudă şi mulţumire lui Dumnezeu, pentru frumuseţea şi mirosul florilor ce dă. Şi s-or fi jucat ei mult timp cu frumuseţile lumii, amīndoi cu chip de om şi de femei, pīnă cīnd copiii regelui au scăpat de la īnchisoare şi au īnceput sa prădeze lumea toată, gata să puie mīna şi pe ei. Dar atunci Dumnezeu l-a prefăcut pe el īn vīnt căldicel, aşa īncet să poată abia să mişte frunza şi florile cele frumoase, īnsă mirosul să-l suie īn slava cerului, să īnveselească ceata īngerească, care aduce lauda de mărire lui Dumnezeu. Iar pe ea a făcut-o īn chită de busuioc şi a pus-o īn biserică.
    Şi de atunci trăiesc amīndoi pe lume; zefirul, cum vine primăvara cu florile ei frumoase, vine īn grădină şi se joacă cu busuiocul care īşi scutură floarea, şi zefirul o ia şi duce īn zbor miros lui Dumnezeu, semn că sămănăturile şi florile cer isvoarele sale să le ude şi să crească.
De atunci a rămas obiceiul ca să se ducă busuioc la biserică. Şi zefirul duce miros lui Dumnezeu să dea ploaie, soarele īşi īntinde razele lui frumoase peste lume şi zefirul cu calul lui cel mic se joacă cu florile, īnveselindu-ne.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.