» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Legenda vīntului


    După ce Dumnezeu făcu pămīntul şi-l īmpodobi cu ape, munţi, păduri şi şesuri, făcu animalele, apoi creie pe om şi se gīndea ce mai are de făcut, ca opera lui să fie desăvīrşită.
    Se coborī īntr-o zi pe pămīnt, cu nelipsitul Sf. Petru şi īncepu să cutreiere pămīntul īn lung şi-n lat.
    Toate erau frumoase, toate erau măreţe dar atīt Dumnezeu, cīt şi Sfīntul Petru, băgară de seamă că le lipseşte ceva.
    Apele şedeau īncremenite, suprafaţa lor era netedă, parcă era de marmoră; copacii din pădurile cele neumblate şedeau cu frunzele īmpietrite ca cioplite din piatră; florile cele minunate erau nemişcate, cu tulpinele drepte, privind parcă spre cer. Şi īn toată natura era ceva mort, care puse pe Sfinţi pe gīnduri.
    Atunci Dumnezeu creie vīntul !
    Şi cum era primăvară, ceva lin şi mīngīios se porni, mişcīnd florile īn stīnga şi īn dreapta, care vrăjite se plecau gingaşe unele spre altele; suprafaţa apelor se īncreţi uşor īn mii de valuri mititele care, lovindu-se de mal, scoteau acel murmur, acel plescăit uşor şi plăcut. Tot vīntul, strecurīndu-se printre frunzele nemişcate ale copacilor măreţi, produse acel freamăt, acel susur tainic, care-ţi face impresia că doineşte; aduse de departe pe aripile lui, ecoul cīntecelor de păsărele minunate, frīnturi de cīntece vesele sau de dor.
    Şi aşa trecu primăvara şi vīntul fu un copilaş cuminte şi duios, care adia uşor.
    Şi veni vara. Vīntul mai crescu. Acum īi plăcea să se ia la īntrecere cu razele fierbinţi de soare. Cīnd soarele dogorea pe pămīnt, vīntul pornea răcoros şi la adierea lui, totul parcă prindea puţină viaţă !
    Dar şi vara trecu. Şi odată cu vara, trecură şi anii copilăriei vīntului. Acum simţea mai mult.
    Şi cīnd văzu toamna cu mīna-i nimicitoare, care unde se īntindea, usca şi scutura, vīntul se mīnie tare şi īncepu să sufle mai cu putere.
    Nu putea suferi, privind frunzele galbene, florile ofilite, lacurile, care din cauza lipsei de soare, nu mai aveau acea lucire argintie, ci erau cenuşii, verzui; cīnd văzu ploile căzīnd necurmat, nimicind ultimile podoabe ale verii, vīntul īncepu a şuiera tainic. Se strecura trist printre copacii desfrunziţi, pe suprafaţa apelor, īn valuri mari şi repezi, īmprăştia pretutindeni frunzele şi florile veştejite, se purta ca un copil, pe care prima durere īl doboară.
    Dar şi toamna trecu şi după toamnă veni iarna. O ! Iarna-l īngrozi pe vīnt ! Vīntul, care īn copilărie fusese un copil atīt de blīnd, acum, īn a patra epocă a anului, deveni de nerecunoscut.
    Īntr-o dimineaţă, sculīndu-se, văzu totul acoperit de neaua albă şi rece.
    Se uită īn dreapta, se uită īn stīnga dar nu recunoscu nimic din ceeea ce pīnă mai ieri fusese primăvară, vară şi toamnă. Aşa că vīntul se crezu că este īntr-un loc strein şi īncepu să se vaite, să geamă, să alerge nebun prin păduri, cīmpii, oraşe, īndoind totul īn cale, spulberīnd zăpada, şuierīnd printre hornuri, zgīlţīind uşile şi ferestrele, strigīnd cu glas tīnguitor florile frumoase, frunzele verzi, păsărelele voioase, apele argintii, seninul cerului albastru, razele calde de soare, şi toate celelalte podoabe ale timpului frumos.
    Şi umblă vīntul aşa, pīnă ce īntr-o zi dete de o fată minunată, cu rochia de ghiocei, cu părul din raze de soare, cu ochi albaştri ca cerul de mai.
    Vīntul o cunoscu că este primăvara. Şi luīnd-o cu el, se īntoarseră īmpreună īn locurile părăsite. Şi de bucurie, vīntul deveni iar blīnd, mīngīietor.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.