A fost unde a fost, şi a fost cînd a fost un orb şi un olog şi s-au prins fraţi de cruce ş-a zis orbul:
    — Sui, frate-n ciuş, eu  te oi purta şi tu m-ei îndrepta pe unde să merg. Ce-om cîştiga, om împărţi frăţeşte.
    S-au pornit la cerşit. Au cerut ei, au cerut... Ce au căpătat, au mîncat, au băut, s-au îmbrăcat; ba au mai adunat şi un sac plin de mălai.
    - Hai să împărţim mălaiul, ologule ! Măsoară tu şi pune o baniţă mie, una ţie, una mie, una ţie.... Mai stăm şi noi pe acasă, cît om avea mămăligă.
    Ologul a început să măsoare; punea pentru el baniţa plină ; cînd venea rîndul orbului, punea baniţa goală.
    Aşa bietul orb cînd întreba:
    - Ie plină bre baniţa ?
    - Plină, bre orbule, plină !
    Şi cum şedeau ei pe malul gîrlei, ologul a dat brînci orbului în apă...
    S-a aşezat apoi la capul podului ş-a început a să milogi:
    - Faceţi-vă milă şi pomană cu un biet olog.
    Aşa,... Dumnezeu şi cu Sfîntul Petre tocmai stau la taifas după masă; cum a văzut nelegiuirea ologului, Sfîntul Petre ia paharul cu vin şi zvărrr... după olog dar s-a izbit de toartele cerului şi s-a făcut cioburi.
    Dumnezeu atunci a zîmbit şi a spus:
    - Hei, Petre ! Tu crezi că ai lovit ologul şi cînd colo tu mi-ai spart paharul şi ai pătat cerul. Dar fiindcă ai vrut să dai în capul vinovatului, binecuvîntate fie ţîndările şi vinul.
    Suflă apoi asupra cerului şi făcu cioburile stele iar vinul nori. Dimineaţa, cînd pămîntul se acoperi de rouă Dumnezeu zise:
    - Acu, Petre, ia-ţi toiagul, du-te pe pămînt de spune orbului să să spele în trei dimineţi cu rouă pe ochi şi iar va căpăta vederea.
    A pornit Sfîntul Petre pe pămînt, a ajuns în satul unde trăia orbul (că vezi, Dumnezeu îi purtase de grijă şi-l scoseseră din apă nişte oameni milostivi).
    Aşa Sfîntul, ca să-i cerce sufletul, a întrebat:
    - Ascultă, omule, sînt un biet drumeţ, lasă-mă să mîi la noapte în casa ta.
    - Bucuros, moşule ! Dar la mine ca la omul nevoiaş; n-avem nici de unele şi numai bunul Dumnezeu ştie cum o ducem.
    A aşternut femeia ţoale afară pe prispă, că era în luna lui Florar iar cînd s-a revărsat de ziuă, a chemat Sfîntul Petre pe orb, l-a învăţat să facă aşa cum zisese Dumnezeu şi a plecat.
    S-a spălat orbul pe ochi cu rouă în trei dimineţi şi a dobîndit vederea. Atunci a priceput că acel pe care îl găzduise fusese un sfînt.