» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Povestea vorbii / Povestea vorbei (13)


Un surd caprele păzind
și la umbră adormind,
După ce s-a deșteptat,
și īmprejur s-a uitat,
Nici o capră n-a văzut
Și crezu că le-au pierdut.
A le căuta plecīnd
Și din loc īn loc umblīnd,
Zări un plugar cioplind
Și la un gard īmpletind.
Să duse a-l īntreba
De i le-au văzut au ba.
El iarăși tot surd fiind
Și ce zice neștiind,
Socoti cī l-a-ntrebat
De mai are de lucrat,
Și nasu-n sus ardicīnd,
Arătă cu el zicīnd:
- Iată, mai am puțintel,
Pīn“ la acel copăcel,
Apoi isprăvesc, mă duc
D-amiaz ceva să īmbuc.

Așadar el a plecat
Spre unde i-a arătat,
Socotind că i-ar fi spus
Că p-aci turma-i s-a dus,
Zicīnd: - De le voi găsi,
și tu te vei folosi,
Că e īn ele un țap,
Cu cornul drept frīnt īn cap,
P-acel ți-l făgăduiesc
Că pe loc ți-l dăruiesc.

Deci acel loc ocolind
Și turma īn crīng găsind,
S-a-ntors către lucrător,
Zicīnd cu chip zīmbitor:
- Iată, mă țiu de cuvīnt,
Na țapul cu cornul frīnt.

Plugarul cum s-a uitat
Īi răspunse supărat:
- Să ferească Dumnezeu !
Nu, nu i-am frīnt cornul eu.


Ciobanul īi zise iar:
- Te necăjești īn zadar,
Nu-ți dau altul sănătos,
Dar p-acesta bucuros.

Plugaru țapu-mpingīnd
Să uită urīt zicīnd:
- Mă ! o, omule nătīng,
Cum eram cornul să-i frīng
Cīnd nici eu nu l-am văzut,
Nici să mă uit n-am șezut ?

Fiind aceștia acum
La marginea unui drum,
Văd pe o fată trecīnd
Și la cīnepă torcīnd.
O opresc, o chem pe loc,
O aduc aci-n mijloc,
Și unul ș-altul se pun
Și cearta-ntre ei īși spun.

Ea īntīmplīndu-se iar
Surdă ca și dīnșii, chiar
Gīndi că o-ntreb pe ea
Pe cine-i place să ia,
Și le zise: - De vreți voi,
Eu iau pe unul din doi,
Apoi fii tu, fie el,
Mie-mi plăceți tot un fel.

Pe cīnd aceasta spunea,
Iată ș-un popă vebea,
De bătrīn se cocoșa
Și călare făr“ de șa. 

Ei pe loc cum l-au zărit
Și pe dīnsul l-au oprit,
Și ca să-i spuie s-au pus
Toți, cum ziserăm mai sus.
Preotul, surd fiind iar
Și ce zic n-avīnd habar,
Cīnd la unul ascultă,
Cīnd la altul să uită,
Și sărind jos după cal
Zise: - De e al tău, na-l,
Că la traba mea mergīnd
Īl găsii colea păscīnd,
Și pe el m-am aruncat,
Să mă duc pīn“ la ăl sat.

Deci ei cum s-o fi-nțeles,
Nu poci să vă spui ales,
Că cu toții au plecat
Ș-au mers la zapciu īn sat,
Să-i īmpace la un fel,
Că doar n-o fi surd și el.

Zapciul īn acea zi,
Cīnd a vrut a-i auzi,
S-a-ntīmplat a-l nimeri
Cīnd nu-i putea suferi
Și vorbă cīnd nu-i plăcea,
Fiincă cură făcea;
Că umblase cam zarif
Și era puțin zaif.
Venise atunci la el
Ș-un meșter c-un cojocel
Și să necăjise foc
Că nu-l īncăpea deloc.

Surzii grămadă intrīnd,
Fără a-și aștepta rīnd,
Toți odată s-au pornit,
Īi spun la ce au venit,
De părea că urlă lupi
Și albinele la stupi.

Plugarul jura pe sfīnt
Că el cornul nu i-a frīnt;
Ciobanul striga īnalt:
- Ăst țap īl dau, nu-i dau alt !
Fata arăta și ea
Că pe unul din doi ia;
Preotul spunea de cal,
Arătīndu-și al său hal,
Cum că el nu l-a furat,
Ci numai l-a-ncălecat.

Zapciul privind uimit
La lucru nepomenit,
Fiind și supărat foc,
De cură și de cojoc,
Se dezbracă-n acel ceas
Și zise, strīmbīnd din nas:
- Să n-am parte d-ast cojoc
(Și īl aruncă īn foc),
Să se prefacă cărbuni,
De nu sīnteți voi nebuni !
L-așa oameni pătimași
Poate crede cinevași
Cīnd īi taie vrun cuvīnt
Ș-īi rămīne vorba-n vīnt,
Dar ț-e ciudă foarte mult
Cīnd aud și nu ascult.




zarif = elegant, frumos 9aici pare să īnsemne ”cu chef”)
zaif = indispus, bolnav







Anton Pann - Povestea vorbii (vorbei) - Ion Creangă
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.