» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Povestea vorbii / Povestea vorbei (10)


Bogăția, Desfătarea, Virtutea și Sănătatea
Disputīndu-se-ntre ele simplu, că cui a da-ntīietatea,
Descriind și una ș-alta bunul său și fericirea
Ce din parte-și totdauna varsă către omenirea,
Și mīndrită fiecare īși găsea sieși dreptate,
Că īntr-adevăr ea este, și cerea īntīietate.

Īntr-această a lor luptă īn cuvinte nepătrunse
Ardicīndu-se Virtutea către dīnsele răspunse:
- De voiți cu mulțămire dreptul să se īnțeleagă,
Aideți la zei și la oameni, lor să cerem să aleagă,
Și a căruia problemă li să va părea mai bună, 
Ei să-i dăm ast măr de aur și a premiei cunună.
Și alegerea aceasta mai perfectă a se face
Va fi timpul d-adunanță luptelor olimbiace,
Sfătuirea dar Virtuții s-a părut prea de minune,
Fiecare sperīnd mărul, bunul cum īși va expune.
Deci cīnd fu-n Olimb mulțime de popoare adunate,
Alergară fiecare ca să ceară-ntīietate.

Ș-īncepu-ntīi Bogăția să exprime īntr-aceste
Că nemărginitul bine numai ea īn lume este,
Pentru că e dătătoare de orșice fericire,
Desmierdării și a Faimei și orcării norocire;
Fără dīnsa orișicine pre pămīnt se tirănește,
Ticălos viază-n lume și cumplit se chinuiește;
- Mărul dar de aur mie - le zice - mi să cuvine,
De să caută rezonul și dreptatea de să ține.

Alergă-n loc Desfătarea și răspunse-n grab cu stimă
Că-n nedrept va Bogăția să ia numele de primă:
- Căci pre dīnsa fiecare, dupre cum știți prea bine,
O trimite prin tot locul să mă caute pre mine;
Eu doar īn comunitate sīnt dorința cea centrală
Și că-mi este ea servicea nu e nicio īndoială.
Pre pămīnt viețuitorii ce bun simt numai cu tine ?
Alt decīt amărăciune gust cīndva ei făr“ de mine ?
Fericirea omenirei nu stă īn multă avere,
Ci īn ceea ce dezmiardă sufletele īn plăcere;
De n-aș mici eu īn oameni durerile cele rele,
N-ar mai suferi cu anii a răbda necazuri grele.
Unde īnsă eu m-apropii, izgonesc ticăloșia,
Depărtez durerea-ndată și aduc voioșia;
Eu sīnt dar tot bunu-n lume īndeobște la orcare,
Eu sīnt dulcea mīngīiere celui mic și celui mare;
Prin urmare dar și mărul alta să-l ia nu să poate,
Căci eu covīrșesc cu bunul pre acestelalte toate.

Cu asemenea cuvinte īncepu și Sănătatea
Că prin ale lor probleme n-au drept să ia-ntīietatea.
Pentru că nici Bogăția, nici Desfătarea, cum spune,
Nu pot cu nemărginires-aibă toate cele bune:
- Că de n-aș fi eu īn oameni, ar fi toți cu neputință,
N-ar da folos Bogăția, nici ar fi de trebuință,
Și nici Desfătarea poate să stea pre pămīnt vrodată
Dacă nu voi fi cu dīnsa īmpreună totodată.
Cīnd pe pat cineva zace īn dureri și chinuire,
Cine va putea să-i fie singura lui fericire ?
Bogăția o să strige ? Desfătarea o să cheme ?
Or pă mine, Sănătatea, mă cere īn acea vreme ?
Cel bogat fără de mine nici o simțiciune n-are,
Nici la vreo desfătare poate s-aibă aplecare,
Căci atuncea mintea, trupul sīnt īn prelucrare toate
Și să aibă mulțămire fără mine nu să poate.
Īmpărații, generalii, c-o zicere și ostașii
Fără min-ar fi ființe ce nu pot a-și mișca pașii.
Iar de aș lipsi cu totul īn natură și īn nume
Atunci fără īndoială n-ar fi pre pămīnt nici lume.
Eu īmbărbătez pre omul, eu dau coraj, vitejie,
Eu aduc puteri īn suflet, eu dau trupului tărie,
Și cīnd sīnt īn judecata celui ce mă prețuiește,
Făr-avere, desfătarea īn natură o găsește.
Socotesc dar că īn lume eu īntīi sīnt trebuită,
Bătrīnimei, tinerimei fără tagă sīnt dorită.
Eu sīnt bogăția lumii, eu sīnt tot bunul vieții,
Eu sīnt dulcea desfătare și cununa frumuseții.
ogăția numa-n sine este moartă īntru toate,
Desfătarea īnaintea-mi nici cīt fir de păr nu poate.
D-aceea ca una ce sīnt eu nemărginitul bine,
Darul și īntīietatea să le am mi se cuvine.

Deci c-o manieră sfīntă stīnd Virtutea īnainte
Īncepu să-și spuie dreptul făr-a se lungi-n cuvinte,
Zicīnd cum că: - Bogăția, Desfătarea, Sănătatea
Deși dup-a lor părere singure-și găsesc dreptatea
Și deși fiștecare are și de baz cuvinte,
Dar īnsă ale lor bunuri sīnt pămīntești, iar nu sfinte;
Nu că nu sīnt și aceste de la Dumnezeu tot date,
Ci de n-oi fi eu cu ele, sīnt de lume defăimate.
Eu sīnt bunul providenții, eu sacrific p-omu-n lume,
Eu fac s-aibă muritorii pre pămīnt glorios nume,
Eu sīnt liniștea vieții, eu sīnt calea mīntuinții,
Eu sīnt pacea, eu sīnt bunul, eu sīnt cīrma conștiinții;
Unde nu mă au pe mine, acolo amerinț rele,
Vin pieiri, stricăciuni, patimi ș-alte mari greșeli cu ele
Eu sīnt baz zeieștii lege, dau bun nume omenirei,
Eu sīnt povața īn lume către drumul fericirei;
Bogăția, Desfătarea, Sănătatea, fără mine
Toate-n lume omenirei sīnt de sinele rușine,
Și nu numai sīnt rușine cīnd lipsesc eu dintre ele,
Ci sīnt și supuse toate pre pămīnt la multe rele.
Și d-aceea cīți īn lume au fericea astor trele
Tremur, să turbur adesea dacă nu sīnt eu cu ele.
Așadar mărul de aur și titlul de-ntīietate
Mintea-nțelepciunei voastre să-l dea cui are dreptate.

Atunci zeii ș-adunanța oamenilor se īntreamă
Și cuvintele Virtuții le iau īn băgări de seamă,
Văzīnd și cu osebire manierele ei toate,
Cu sfat de obște-mpreună se īnalță glasuri gloate,
Strig dodată că Virtuții să cuvine cu dreptate
Să ia darul și cununa și titlul de-ntīietate,
Ș-așa cu sfatul de obște, după hotărīrea dată,
Dīndu-i mărul cel de aur, fu Virtutea īntronată.

*

Nimica dară pe omul nu-l poate-nălța īn treaptă
Decīt singură Virtutea, prin alegerea cea dreaptă,
Că ea de comunitate se sacrifică īn lume,
Ea și după moarte lasă memorabilul său nume.
Ferice d-acela care știe să o-mbrățișeze,
Și va putea după dīnsa pașii să și-i īndrepteze,
Că este ca diamantul, care și-n gunoi de cade,
Tot īi zice piatră scumpă și prețu-i deloc nu scade.







problemă (sensul pe care-l dă Anton Pann cuvīntului e greu de precizat; pare să īnsemne ”cauz㔠sau ”īnsușire”)
Olimb (confuzie, destul de frecventă, īntre muntele Olimp și orașul Olimpia, sediul olimpiadelor)
tirăni = a se chinui
rezon = rațiune
service = slujitoare
sacrific = sfințesc





Anton Pann - Povestea vorbii (vorbei) - Ion Creangă
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.