» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Povestea vorbii / Povestea vorbei (8)


Cīnd a fost odată pre pămīnt aleasă
Nobila Gutuie poamelor crăiasă,
Dīnd oblăduire și peste legume
Celor ce se află īn īntinsa lume,
Tronul īși pusese sus la īnălțime,
Īntinzīndu-și cortul īn acea lățime,
Sta īnconjurată ca crăiasa mare
De destule poame pīnă-n depărtare;
Iar īn jos pe vale sta īn șir supt coaste
Feluri de legume drept vitează oaste.
Astfel dar regina, nobila Gutuie,
Vru īn rīnduială tronul său să-și puie
Și după talente ce ea cunoscuse
Pe vestita Chitra cap a fi o puse;
Rodia alese cum și pe Lămīia,
Piersica, Naramza pentru treapta-ntīia;
Iar a doua treaptă rīndui pe Părul,
Cu Cireașa, Vișina, Zarzărea și Mărul;
Iar pe supt aceștia Coarna și pe Pruna,
Cum și dopotrivă Nuca și Aluna;
Cu aceștia dară īmplinindu-și suma
Despre toată poama și despre leguma,
Sta din īnălțime, se uita īn vale,
Răspīndind la toate poruncile sale
Prin Migdalul tainic, ce īi sta la spate
Ș-īi avea credință a păzi dreptate.
Deci bubosul Strugur, ce-și avea șederea
Pe līngă crăiasa cu apropierea,
Pīrcălab să fie cinste avusese,
De această slujbă vrednic s-alesese;
Īnsă el zavisnic către celelalte,
Care ocupase slujbe mai īnalte,
Īncepu cu ură multe pīri să facă,
Socotind reginei astfel să se placă. 
Și pe d-altă parte poamele sărace
Nu avea de dīnsul niciodată pace:
Nu-nceta īnlături tot să se īntinză,
Să se mai lungească, loc să mai coprinză;
S-atīrna de une, sugruma pe alte,
N-avea păs īn sine de porunci īnalte,
Bătăios, zburdalnic dintr-a sa natură
Supăra pe toate prea fără măsură,
Īi plăcea să-și bată joc de fiecare,
Amețea o lume ca cu fermecare;
Īntr-aceste ș-alte cu semeață față,
Īnfoiat īn haine, răsucind mustață, 
Plin de nebunie, cu arțag īn sine
Se ardică-ndată, la crăiasa vine
A aduce pīră despre celelalte
Ș-īntr-acest chip zice cu strigări īnalte:

- Mă īnchin, stăpīnă, cu supus raport,
Cum am și poruncă-n slujbă să mă port;
Eu umblīnd cu toate-n bun prieteșug,
Am aflat īn ele mare vicleșug !
Multe din legume rele uneltesc,
Rīnduielii bune să īmpotrivesc;
Mai cu seamă Varza, cea-ngīmfată-n foi,
Umblă să aducă-n toate mari nevoi;
Ceapa cea bărboasă d-altă parte iar,
Ea īnlăcrămează prunci și mume chiar;
Prazul iar, mojicul, cu obrazul tras,
Are niște fumuri de rup parcă nas;
Cīnd e Usturoiul, el și mai grozav
Turbură văzduhul cu al său nărav.
Aști potrivnici dară n-au de tine păs,
Ci pre celelalte toate le apăs;
Eu acela care am puteri de mac
Ș-amestec simțirea ca un tiriac,
Ei mă veninează cu spirtosul duh,
Și pe loc m-apucă tusea cu năduh;
Despre care astăzi veste ți-am adus,
După datorie, ca un mic supus.
Auzind crăiasa vestea cea adusă
De mustosul Strugur, sluga-i prea supusă,
Zise către dīnsul: - Ai tu mărturie
Ca să stea dovadă după datorie ?
- Am, - el īi răspunse - și nu o dovadă,
Ci īți poci aduce chiar și o grămadă,
Nu persoane proaste, ci de cinste-n lume,
Și mă rog ascultă să le spui anume:

Am īntīi dovadă pe Piperul care
E la fiecine prea la cinste mare;
Am și după dīnsul pe Ienibaharul,
Chimenul, Molotrul, Cimbru și Mărarul.
Capera, Maslina, care sīnt de frunte
Și īntīi poftite la oaspeți și nunte;
Pe līngă acestea am și pe Ciuperca
Și cu preacinstita sora-i Minaterca,
Mazărea, Năutul, cuvioasa Linte,
Care totdeauna e la mulți īn cinste;
Bobul, stingătorul de orce duhoare,
Postica fasole, cea prea umflătoare;
Am și preacinstitul verdul Crastavete,
Agreșele, cum și Coacăzele fete,
Și ghebosul Roșcov, cel supus poruncii,
Cu Smochina care lesne-mpacă pruncii;
Am și pe Curmaua cea īn sīmbur tare,
Cum și pe Castana cea cu miezul mare;
Am și pe Stafida, soru-mea cea mică,
D-o fi priimită la ceva să zică;
De voiești, aceștia gata sīnt să vie
Ca să stea să spuie care or ce știe.

Cum simți aceasta Ceapa totodată,
Cum e din natură foarte veninată
Se-mbrăcă īndată, iute, cu mīnie,
Douăspre“ce haine puse la dimie,
Și cămăși atītea albe, supțirele,
Īmbrăcīnd binișul roșu peste ele,
Pieptenă și barba-și albă și bătrīnă,
Scuturīnd-o bine de pămīnt, țărīnă,
Plecă necăjită-n toat-a ei putere,
Veninīnd văzduhul de catran și fiere,
Pe pămīnt tīrīndu-și barba sa cea lată,
Sus īn deal ajunse la crăiasa-ndată.
Cum intră de față gura īși deschise
Și cu īndrăzneală īntr-acest chip zise:
- Să trăiești, stăpīnă, pe īnaltu-ți tron,
Să ne fii la toate pururea patron,
Să-nflorești ca măru-n fiecare an,
Aibă-ți chipul vesel fața de șofran,
Rog cu plecăciune pīnă la pămīnt
Multa-ți bunătate, pentru crezămīnt;
Mincinosul Strugur multe ne-a pīrīt,
Că-ntr-a noastră slujbă ne-am purtat urīt,
Dar aceste toate cīte le-a vorbit,
Īnsuși de la sine el le-a născocit.
Te īncrede mie, adevăru-ți zic,
Că am barba albă, nu sīnt copil mic;
Poci să-ți fac īndată orce jurămīnt,
Spre a te īncrede la al meu cuvīnt.

Cīnd porni din gură Ceapa jurămīntul,
Zgudui īndată toată frunza vīntul,
Cīt de groază multă jos se scuturară,
Paserile-n aer de prin crăci zburară,
Ascultați și ce fel fuse jurămīntul,
Carea ca un ritor ș-au urmat cuvīntul:

- Jur cu dreptu-mi cuget să n-am parte eu
Īntr-această lume de tot neamul meu
Și să nu mă bucur ca d-acel noroi
De al meu iubitul frate Usturoi,
Cum și īn osīndă să ajung să caz,
Ca să plīng de moartea socrului meu Praz;
Să se stingă neamul cuscrului meu Hrean,
Să-l mănīnce viermii viu chiar īn ăst an;
Să īngrop īn viață și să tīnguiesc
Fiicele-mi Ridiche, care le iubesc;
Cum și al meu unul ginere Ardei
Praf să se prefacă-n fiece bordei;
Să ajung eu īnsumi unchiului meu Nap
Și mătușii Sfecla groapa să le sap.
Nici să am īn lume parte-n ochii mei
De nepoții Morcovi și de Pătrunjei;
Să se rătăcească-n lunci și prin cīmpii
Verele-mi drăguțe Broajbe și Gulii,
Și să n-am iar parte de Cartoful văr
De nu spui de față dreptul adevăr;
Și bubosul Strugur de n-o fi mințit,
Moartea mea să fie de tăios cuțit,
Cum și să mă facă-n mici bucăți pe loc
Și să mă prăjască īn tigăi pe foc.
Rog dar ca să fie Strugurul adus,
Ce-a bīrfit de mine și minciuni a spus,
Voi prin judecată ca or eu, or el,
Să ni se aleagă dreptul la un fel;
Voi aci acuma la-ntrebări să stea
Și minciuna spusă-nfață să se dea.

Auzind crăiasa aste jurăminte,
Porunci Salatei, ce īi sta-nainte,
(Zic) către Marulă și către Lăptucă,
Că aci de față legile s-aducă,
Și sobor s-adune-ndată prin chemare,
Frunte stīnd Dovleacul cel cu capul mare,
Pepenile verde līngă el să șază,
Și slujbași să aibă īmprejur spre pază
Pe Patlagelele-n roșu īmbrăcate
Și pe cele-n vīnăt, ce sīnt veninate;
Bamiile īncă, Loboda și Știrul
Să se afla-n față, să-mplinească șirul.
Deci acestea toate cum se adunară,
Pe mustosul Strugur īl īnfățișară,
Cumpăna, balanța aducīnd porniră
Și pe cele spuse drept le cumpeniră.
Astfel dar pe Strugur l-au găsit cu vină
Și că īnsuși numai este de pricină;
iar vinosul Strugur īncepu să plīngă
Și ceru din partea-i mărturii să strīngă,
Dar și fură-n spate-i trei ce īl iubiră
Și să-i părtineze singure veniră:
Pepenile galben, Piersica, Caisa,
Dar nu ascultară a acestor zisa,
Ci īl osīndiră toți ca dintr-o gură,
Cum și hotărīrea dintru-ntīi făcură.
Pepenile, care părtinire puse,
Se crăpă īn două, c-auzit nu fuse,
Piersica asemeni și Caisa iară
De necaz și ciudă-n loc să despicară;
Iar Urzica care sta aci zbīrlită,
Vrīnd să ias-afară iute, necăjită,
Urzică-mprejuru-i pe cīți īi atinse
Și dintr-asta mare zarvă se aprinse;
Dar crăiasa foarte-n sine supărată
Cu urgie mare se porni īndată
Pe sărmanul Strugur prea greu să-l blesteme
Și asupra-i toate relele să cheme,
   Zicīnd:
- Tu-n a ta viață, ca un blestemat,
Tot de lemne-n lume să fi spīnzurat,
Soare să te arză, să te bată vīnt,
Și să nu-ți ajungă trupul de pămīnt;
Ochii ciori să-ți scoată ș-alte paseri mici
Și de bruma toamnei īn bucăți să pici,
Și apoi īn urmă prin cuțit tăios
Trupul tău să fie dat d-acolo jos,
Și să n-ai pe nimeni a se umili
Ca să-ți tragă clopot sau a te jeli,
Ci cu rīs, cu cīntec a te arunca,
Cum și supt picioare-n danț a te călca;
După ce dar astfel, cum zisei, te calci
Și īn mici fărīme dacă te prefaci,
Sīngele să-ți stoarcă, trupu-ți tescuind,
Și să-l bea voinicii veseli chiuind;
Cu strigări și jocuri a se bucura,
Cu oalele bīndu-l, bunuri a-și ura,
Grijile să-și uite īn acel minut,
Să se socotească cei mai cu avut;
Unii iarăși limba a-și īmpletici,
Iar neīndrăzneții a se-nvoinici;
Alții iar, tăcuții, cīnd īl vor gusta,
Filozofi la vorbă a se arăta;
Alții cīnd dintr-īnsul vor ceva sorbi,
La arțag să prinză-n certuri a vorbi;
Alții iar să meargă pe două cărări,
Cīinilor pe drumuri dīnd īntărītări,
Cum și ca nebunii vīntul ocărīnd,
Să se tăvălească īn noroi căzīnd;
Alții iar, cei lacomi, or pe unde mīn,
Īndărăt să-l toarne și să-l verse-n sīn;
Alți cu nerușine a se dezbrăca
Și golași piperu-ntr-alții a juca;
Alții iarăși bīndu-l dintr-al lui plecat
Să se bolnăvească și să zacă-n pat;
Īnsă toți aceștia cīnd se vor trezi
Stīnd să se căiască-n cealaltă zi,
Să se rușineze chiar de fapta lor,
Nendrăznind să-și scoață fața la sobor.

Astfel dar blestemul fuse-n acel ceas
Care pīnă astăzi īl vedem rămas.












 




  


Anton Pann - Povestea vorbii (vorbei) - Ion Creangă
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.